Să ne dezvoltăm prin educație nonformală cu Fluens!

0

Asociația Fluens îți pregătește o surpriză pentru vacanța de vară.

Ai între 13 și 17 ani, vrei să participi la ateliere care să îți dezvolte o serie de competențe precum: comunicare și public speaking, lucru în echipă, managementul conflictului, managementul timpului, gestionarea emoțiilor, dar nu numai? Hai la noi!
2015-03-20 11.28.19

Începând cu săptămâna 13-19 iulie, Asociația Fluens va desfășura o serie de ateliere de dezvoltare personală, în cadrul cărora veți avea ocazia să experimentați prin joc diverse tehnici menite să vă sporească încrederea în forțele proprii, să vă pună în lumină o serie de calități și să vă dezvolte abilitățile și competențele personale.
Grupele vor fi formate din maxim 15 adolescenți/tineri, programul urmând a fi comunicat ulterior doar celor selectați.
Tinerii interesați să participe la ateliere sunt rugați să completeze formularul de înscriere și să îl transmită la adresa de e-mail asociatia.fluens@yahoo.com. Înscrierile se vor încheia în data de 10 iulie, iar rezultatele vor fi comunicate atât pe pagina de Facebook a Asociației, cât și prin e-mail persoanelor selectate.

Donație simbolică: 20 RON/atelier

Până în data de 14 septembrie 2015 vor fi organizate 10 ateliere, iar sumele încasate vor fi orientate spre organizarea unor activități și ateliere pentru copiii din centrele de plasament din sectorul 1, beneficiari ai proiectului “Un viitor mai sigur- Pregătire pentru viață independentă pentru copii și tinerii din centrele rezidențiale”.
logo_fluens_caligrafic_valuri_vela

Criterii de selecție:
Vârsta: 13-17 ani;
Au rezultate școlare bune;
Sunt suficient de motivați să ia parte la ateliere.

Prezența este obligatorie pe toată perioada de desfășurare a programului. La finele atelierelor toți participanții vor primi diplome care atestă dezvoltarea unor competențe și abilități.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează