S-a deschis Pasajul Latin din centrul vechi

2

Municipalitatea a redeschis Pasajul Lipscani duminică, 15 ianuarie. După ani în care a fost cunoscut mai degrabă ca un focar de mizerie, acum fostul pasaj Lipscani a fost transformat într-un monument dedicat latinității și a primit o nouă denumire – Pasajul Latin.

La intrarea în pasaj au fost amplasate din direcția străzii Lipscani, de o parte și de alta, două basoreliefuri reprezentând harta Imperiului Roman în timpul împăratului Traian și harta Daciei, și o friză decorativă cu reproduceri ale basoreliefurilor sculptate pe Columna lui Traian.

Pe partea opusă, la intrarea în pasaj din direcția Bisericii Sf. Gheorghe, de o parte și de alta, au fost amplasate două reliefuri decorative reprezentând harta Bucureștiului pe vremea lui Constantin Brâncoveanu și harta Țărilor Române, în aceeași perioadă.

În pasaj a fost expus și un panou din alamă gravată care conține un scurt istoric al formării poporului român.

——

Sursa aici

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

2 comentarii

Comentează