RIUF YouForum | Ateliere practice si sesiuni de discutii despre orientarea in cariera si alte 10 domenii de activitate

0

Educaţia şi orientarea în carieră pe înţelesul tuturor, la conferinţa RIUF YouForum, pe 6-7 octombrie

Pe 6 şi 7 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, cei interesaţi să găsească un program de studiu în România sau în străinătate se pot întâlni cu reprezentanţii a peste 100 de universităţi din 15 ţări şi pot afla mai multe despre ce opţiuni de carieră au, discutând cu reprezentanţii celor mai apreciate branduri din România. Toate acestea dacă vor participa la RIUF YouForum, conferinţa organizată în cadrul RIUF – The Romanian International University Fair. 

RIUF YouForum- eveniment unic în România 

Pe lângă gama variată de universităţi prezente la RIUF, vizitatorii pot participa şi la prima conferinţă dedicată dezvoltării personale şi orientării în carieră a tinerilor de liceu şi a studenţilor. Printr-o structură dinamică, care conţine ateliere practice, sesiuni de discuţii şi peste 25 de prezentări ale programelor de studiu oferite de universităţile şi instituţiile educaţionale prezente la RIUF, conferinţa RIUF YouForum a fost creată pentru a oferi suport celor care încă nu şi-au găsit vocaţia sau care încă nu ştiu ce program de studiu să aleagă.

Eveniment unic în România, RIUF YouForum le va oferi ocazia celor prezenţi să discute cu peste 35 de invitaţi din ţară şi din străinătate printre care şi Dan Negru, Mihai Mărgineanu, Bogdan Badea (eJbos), Roxana Magopet (Fan Courier), Ada Roseti, Irina Păcurariu (TVR), Alexandru Raul Gherman (DJ SHIVER). 

Ateliere practice, sesiuni de discuţii cu oamenii din echipele celor mai cunoscute branduri şi universităţi din România şi din străinătate 

Trasând o paralelă între teorie şi practică, conferinţa îşi propune să abordeze teme care pun accent pe dezvoltarea personală şi profesională, pe oportunităţile de carieră, dar şi pe mecanismele prin care elevii şi studenţii îşi pot forma o reţea socială puternică. 

În cadrul sesiunilor de discuţii, invitaţii RIUF YouForum urmăresc să inspire şi să ajute tinerii prezenţi prin intermediul propriilor experienţe, abordând teme precum „Cum să alegi facultatea care ţi se potriveşte?”, „Learn to fail, don’t fail to learn”, „Create your OUTstanding CV”, „Speak UP for your succes”, „Brandingul personal în social media”. 

În ceea ce priveşte partea practică a conferinţei RIUF YouForum, atelierele propuse introduc participanţii în domenii precum IT&C, artă, business, marketing sau antreprenoriat, urmărind interacţiunea acestora cu specialişti din domeniu şi experimentarea laturii profesionale de care sunt interesaţi. „Atelier practic de DJing”, „Jocurile video. Carieră sau pasiune?”, „Cum faci să ai un proiect personal de succes” sunt o parte din atelierele practice din cadrul RIUF YouForum. Acestea urmăresc să ofere participanţilor o experienţă unică prin intermediul căreia aceştia pot afla dacă se identifică sau nu cu domeniul lor de interes. 

În plus conferinţa cuprinde şi peste 25 de prezentări ale universităţilor şi instituţiilor educaţionale prezente la RIUF-The Romanian International University Fair, printre care şi Studying Criminology and Criminal Psychology, Studying Computing, Engineering and Science in the UK, Study Hospitality Management in Switzerland. 

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii pe www.riuf.ro. Înregistrarea pe site le permite acestora accesul pe toata durata târgului din 6-7 octombrie, inclusiv la conferinţa RIUF YouForum, iar după eveniment vor primi o ofertă personalizată de studii în funcţie de ţările şi domeniile acestora de interes. 

Cei care nu pot ajunge la RIUF Bucureşti, pe 6-7 octombrie, la Sala Palatului, mai au o şansă să participe pe 9 octombrie, la RIUF Cluj (Sala Polivalentă), pe 11 octombrie la RIUF Iaşi (Palas Congress Hall), pe 13 octombrie la RIUF Constanţa (Hotel Ibis).  

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

Despre autor

avatar

EDUCATIVA este un grup de întreprinderi sociale (organizații non-guvernamentale și companii) ce oferă tinerilor români oportunități de dezvoltare personală și profesională printr-o gamă largă de proiecte și servicii educaționale. Principalele proiecte marca EDUCATIVA sunt: RIUF – Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universităţi din România; EDMUNDO – serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate; UNIVERSALIO – serviciu de consiliere pentru orice universitate din lume în limba engleză, franceză și germană; REVIRO– oferă oportunități de carieră interesante și atractive tinerilor români cu experiență academică și/sau profesională în străinătate.

Comentează