Resurse Umane, Comunitate si Business Planning @ roPot

1

Seara de Resurse Umane Data şi ora: 14 martie 2011 06:30 pm – 09:30 pm; Loc: HUByx Gazde: Florin Ghinda şi Aura Serea

Scopul serii de Resure Umane este de a ajunge la rezultate mai bune folosind un minim de resurse. Vorbim despre resurse umane, în general şi mai specific, despre lecţii transferate din zona de business pentru a creiona soluţii potrivite pentru antreprenoriat şi ONG.
O să radiografiem principalele nevoi de resurse umane din sală pornind de la raspunsurile voastre, participanţii la intâlnire. Inţelegem provocările şi punctăm direcţiile in care am gasi soluţii. În a doua parte a serii, cu suport teoretic, desenăm un „pachet” de priorităţi de resurse umane potrivite nevoilor discutate.  Practic, identificăm care sunt principalele instrumente şi procese care pot da rezultate vizibile si sustenabile.

Atelierul de Business Planning Data şi ora: 19 martie 2011 09:00 am – 05:30 pm; Loc: HUByx Gazde: Raluca Ouriaghli şi Sorin Kertesz

Atelierul de Business Planning din 19 martie este organizat pe baza experienţelor cumulate de business şi sociale ale celor doi invitaţi, atelierul având ca studiu de caz exemplul celor de la Ateliere Fără Frontiere, o iniţiativă dintre cele mai apropiate de ceea ce înseamnă un business social în România. Claritatea asupra ceea ce înseamnă Ateliere Fără Frontiere în toate dimensiunile lui (de la misiune până la strategii de vânzare) va fi adusă de Raluca Ouriaghli, Director Executiv, iar discuţiile şi exerciţiul practic pe partea de business le purtăm cu Sorin Kertesz, antreprenor, co-fondator al Ciclop. Atelierul provoacă la reconstrucţie, comprehensiune şi dezbaterea a unui plan de afacere. Abordarea începe de la elementele definitoriiale unui plan de afaceri, de la obiective şi misiune până la strategie şi detalii operaţionale – producţie, vânzări, finanţe. Atelierul se încheie cu lucru pe zonele de dezvoltare.

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este organizația dedicată sprijinirii inovatorilor care încearcă să rezolve provocările economice, sociale și ecologice ale zilelor noastre prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv. Parte dintr-o rețea globală, Impact Hub Bucharest oferă un spațiu de lucru și colaborare în centrul Bucureștiului, o comunitate activă de peste 200 de membri, evenimente de învățare, networking și dezvoltare, programe de accelerare și dezvoltare a afacerilor cu impact social.

Un comentariu

Comentează