Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Remember Erich Bergel. O înregistrare istorică a marelui dirijor român, în stagiunea online a FGE

0

Vineri, 16 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert-eveniment cu valoare istorică, din 9 octombrie 1997, dirijat de marele dirijor de origine română Erich Bergel (1930-1998). Într-o serie de concerte de la începutul stagiunii 1997-1998, Erich Bergel a apărut pentru ultima dată pe scena Ateneului Român, cu numai câteva luni înainte de moartea sa, concerte care au rămas în memoria publicului drept unul din momentele de referință ale vieții muzicale de elită dintr-o lume populată de legende, care se îndrepta spre apus. Programul ales pentru această transmisie este alcătuit din Fantezia pe o temă de Thomas Tallis de Ralph Vaughan Williams și din Simfonia în re minor de César Franck.

Fratele muzicianului, Hans Bergel, a scris o carte, intitulată O viaţă de muzician: Erich Bergel, apărută în Germania în 2006, tradusă şi în limba română de Fundaţia Academia Civică în 2013. Este povestea unei vieţi, recompusă din amintiri personale, din dialoguri, scrisori şi mărturii. „Aş spune că Erich Bergel a fost un mare om într-o epocă de oameni mărunţi care l-au lucrat şi invidiat. Erich Bergel va rămâne însă pentru toate orchestrele din lume şi pentru cele din ţară un mare dirijor, unul dintre cei mai mari ai timpului său”, spune autorul în volum.

Stagiune online
Vineri, 16 aprilie 2021, ora 19.00
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor Erich Bergel

Program:
Ralph Vaughan Williams
Fantezia pe o temă de Thomas Tallis

César Franck
Simfonia în re minor

Înregistrarea concertului din 9 octombrie 1997 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Partener media al evenimentului este Radio România Muzical.
Înregistrarea este transmisă, vineri-seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical
(https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990).

Dirijor de notorietate internațională, Erich Bergel s-a născut în familia unui învățător din Râșnov, la 1 iunie 1930. Ȋncă din timpul studiilor primare s-a familiarizat cu mai multe instrumente, dintre toate preferând orga. Ȋntre 1950 – 1955, a urmat cursuri de dirijat, compoziție și orgă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, devenind discipolul preferat al profesorului și dirijorului Antonin Ciolan.

Primul post de dirijor îl ocupă la Filarmonica din Oradea, apoi la Filarmonica din Cluj-Napoca. Ȋn 1959, a fost arestat și închis în cele mai temute temnițe comuniste (Jilava, Periprava, Codlea) pentru că dirijase lucrări religioase, „mistice”. Eliberat prin amnistierea din 1962, i se permite să se angajeze doar ca trompetist în orchestra filarmonicii clujene. Situația se schimbă în 1966 când e singurul dirijor disponibil pentru a-l înlocui pe Fritz Mahler în concertul din 28 aprilie.

Ȋn 1968 a primit o bursă de studii la Berlin, pentru o perioadă de șase luni, din partea legendarului Herbert von Karajan. Aflând că Herbert von Karajan se ocupă cu studierea Artei Fugii de Bach, Bergel i-a trimis roadele cercetărilor sale ştiinţifice, în forma unui manuscris de 540 de pagini (tipărit apoi în 1980 şi în 1985 în două volume la editura muzicală Max Brockhaus din Bonn) – şi a unei benzi de magnetofon, pe care imprimase la orgă ultima Fugă, completată de el, rămasă neterminată de Bach. Completarea ultimei Fugi de Bach, afost numită de H. von Karajan o lucrare „de importanţă epocală”.

Reîntors în țară, Bergel a dirijat cu succes la Cluj-Napoca, în marile centre muzicale românești. A debutat la Filarmonica din Berlin în mai 1970. Ȋn 1972 se stabilește definitiv la Berlin, anvergura sa internațională luând o amploare extraordinară. Din 1972 este profesor de dirijat la Academia de Arte din Berlinul de Vest și între 1989 – 1994 îl regăsim ca dirijor principal al Filarmonicii din Budapesta.

„În 1977, Ion Voicu, fiind directorul Filarmonicii „George Enescu”, l-a invitat să dirijeze două concerte la Ateneul Român. Bergel a răspuns afirmativ, oferindu-şi colaborarea fără pretenţii la vreo retribuţie bănească, în favoarea sinistraţilor. Fiind deja la Viena, în drum spre Bucureşti, Bergel a primit o telegramă de la ARIA, să nu mai vină în ţară; concertele se vor „amâna”. Ce s-a întâmplat: unul din colegii săi de profesie, înzestrat cu toate calităţile politice agreate de un guvern comunist (repus de altfel şi în anul 1990 într-o funcţie de conducere a unei instituţii de artă din capitală), aflând despre invitaţia lui Ion Voicu, a predat Elenei Ceauşescu într-o audienţă un memoriu, în care l-a făcut pe Bergel „fugar” şi „trădător” – memoriul acesta fiind semnat şi de către alţi colegi de profesie din capitală şi unul din Cluj, după care „tovarăşa Elena” a ordonat anularea invitaţiei”, scria Bergel în octombrie 1997, când a condus Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în două concerte consecutive, ocazie cu care ne-a oferit acest autoportret artistic.

Din lungul șir de ansambluri conduse de Erich Bergel, peste 180 la număr, cele mai prestigioase au fost: Royal Philharmonic Orchestra London, Birmingham Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Helsinki, Orchestra Simfonică din Stockholm, Wiener Symphoniker, Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks München, NDR Elbphilharmonie Orchester, Berliner Philharmoniker, Orchestra dell’ Academia Santa Cecilia, Orchestre de Paris, Orchestre de Lyon, Orchestre Nationale de Lille, Orquesta Ciutat de Barcelona, Orquesta Sinfónica de RTVE, Orchestra Simfonică din Istanbul, Israel Philharmonic Orchestra, New Zeeland Symphony Orchestra, Toronto Symphony Orchestra și Orchestra Simfonică din Tokyo.

Erich Bergel s-a stins din viață la Ruhpolding, în Germania, pe 3 mai 1998.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.