Răzvan Suma: punct şi de la capăt pentru turneul naţional „Vă place BACH?”

0

Răzvan Suma a încheiat în această seară (21 martie) la Sala Radio din Bucureşti turneul său naţional, sugestiv intitulat „Vă place BACH?”. Într-o sală arhiplină, după ce toate biletele s-au epuizat cu o săptămână înaintea evenimentului din capitală, publicul a aplaudat interpretarea plină de virtuozitate şi de sensibilitate a integralei suitelor pentru violoncel solo semnate de J.S. Bach, fiind prima oară când în România, un artist român se încumetă să cânte toate suitele într-un singur concert.

Spectacolul propus celor care au umplut sălile din ţară a fost nu numai un concert de înaltă calitate artistică, ci şi un eveniment deosebit în oferta culturală din România: fiecare suită a fost însoţită de o proiecţie multimedia. Conceptul grafic al întregului eveniment a fost realizat de artistul multimedia Tom Brânduş şi a urmărit crearea unui itinerariu imaginativ al publicului pe durata întregului concert.

Turneul naţional „Vă place BACH?” s-a desfăşurat între 1 şi 21 martie, în opt oraşe din România: Braşov (1 martie – Cercul Militar), Arcuş (7 martie – Centrul Cultural Arcuş), Bistriţa (11 martie, Sinagoga), Baia Mare (13 martie – Sala de concerte Rotary a Liceului de Artă), Piteşti (15 martie – Casa de Cultură a Sindicatelor), Bacău (17 martie – Ateneu), Dumbrăveni (19 martie – Centrul Cultural Unesco),  Bucureşti (21 martie – Sala Radio).

În România, prima înregistare completă pe CD a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach este realizată de Răzvan Suma cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records. CD-ul a fost lansat în cadrul turneului şi este disponibil acum în librariile Cărtureşti şi Humanitas.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în cele peste cinci sute de recitaluri și concerte susţinute în întreaga lume. În 2009 a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Din 2006 până în prezent a participat la şase  turnee în formulă de trio, « Vă place BACH ? » însemnând pentru tânărul artist primul turneu naţional solo.

După succesul repurtat, Răzvan Suma va oferi anul viitor şi altor oraşe importante din România ocazia de a găzdui concerte cu integrala suitelor pentru violoncel solo, semnată de Bach. Până atunci, o serie de alte evenimente speciale în ţară şi străinătate vor constitui agenda artistului.

 

 „Vă place BACH?” este un turneu realizat graţie susţinerii acordate de Radio România Muzical – în calitate de coproducător al evenimentului – şi al sprijinului oferit de partenerii media: România liberă,  www.casamea.ro, modista.ro, Şapte Seri, Accent Cultural, Cariere, Radio France International, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Regional, PORT.ro, HotNews, www.webpr.ro, Ziare.com, Art Act Magazine şi Bucharest Herald. Sponsorii evenimentului: Geocom, Mons Medius, Romgaz, BMW.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează