Provident și Școala de Valori anunță câștigătorii programului Bursele stART

0

Provident Financial România și Școala de Valori au anunțat astăzi câștigătorii programului Bursele stART, lansat în septembrie 2014 cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. 50 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au fost selectați din peste 200 de candidați înscriși și vor beneficia, timp de un an, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor. Din comisia de selecție și validare au făcut parte specialiști și profesori români de artă, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai celor doi parteneri ai programului.

provident

Câștigătorii au vârste cuprinse între 14 și 18 ani și provin în cea mai mare parte din județele Neamț, Vâlcea, Cluj, Olt, Suceava, Iași și București, în total fiind reprezentate 26 de județe. Lista câștigătorilor este disponibilă pe paginile oficiale ale programului, pe www.ScoaladeValori.ro și www.Provident.ro.

“Prin programul Bursele stART răspundem unei nevoi reale a societății actuale, evidențiată atât din studiile pe care le-am realizat, cât și din interacțiunile pe care le avem cu clienții noștri. Vom continua să susținem cu responsabilitate talentele din România, atât ca angajator, cât și ca membru activ al comunităților locale, prin intermediul programelor noastre de responsabilitate socială”, a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.

Susținerea copiilor și a tinerilor este o prioritate pentru 49% dintre români, inclusiv prin burse de studiu sau programe de dezvoltare a tinerilor talentați, potrivit unui sondaj realizat anul trecut de Ipsos Research la inițiativa Provident Financial România, pe un eșantion reprezentativ de 400 de respondenți.

Câștigătorii Burselor stART vor putea investi mai departe în dezvoltarea talentului lor, prin achiziționarea de materiale necesare, aprofundarea studiilor prin cursuri de specialitate, participarea la concursuri naționale și internaționale sau realizarea de expoziții de pictură ori desen, respectiv de piese și compoziții care să valorifice talentul muzical.

“Bursele stART au fost gândite pentru a sprijini tinerii talentați în domeniul artei, care studiază pentru dezvoltarea talentului lor și au fost premiați pentru rezultate deosebite, să își construiască și dezvolte mai departe abilitățile artistice și să-și transforme pasiunea într-o carieră de succes”, a declarat Dragoș Belduganu, director programe sociale în cadrul Școlii de Valori.

Programul Bursele stART oferă 50 de burse anuale în valoare totală de 35.000 de euro, împărțite astfel: 15 burse în valoare de 500 de euro acordate pentru pictură, 15 burse în valoare de 500 de euro pentru desen și 20 de burse în valoare de 1.000 de euro acordate pentru muzică.

Programul face parte din strategia amplă de responsabilitate socială a Provident Financial România, iar tinerii talentați au avut posibilitatea să afle despre program și despre importanța dezvoltării abilității artistice pe paginile oficiale ale programului și din spoturile Pian, Pictură și Desen, care au înregistrat în total peste 1 milion de vizualizări pe YouTube în cele șase săptămâni ale perioadei de înscriere.

Despre Provident Financial România
Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

În cei opt ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 230 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 30 de milioane de euro. De asemenea, compania dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 700.000 de euro. Provident are peste 850 de angajați în România și colaborează cu peste 4.200 de agenți independenți în 80 de orașe din întreaga țară (www.provident.ro).
Despre Școala de Valori
Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează