Promenada susține tinerii designeri alături de Bucharest Fashion Film Festival

0

Promenada susține tinerii designeri alături de Bucharest Fashion Film Festival

  • 14 aprilie, ora 15:30, Promenada organizează, alături de Bucharest Fashion Film Festival, masa rotundă „Scurt ghid pentru antreprenoriat în modă”.

  • Promenada oferă premiu special un pop-up shop, timp de o lună de zile, unui tânăr designer talentat, ales de către public

  • Promenada găzduiește primul colț de realitate virtuală de la Bucharest Fashion Film Festival, în perioada 11 – 24 aprilie

12 aprilie 2019, București – Promenada organizează, împreună cu Bucharest Fashion Film Festival, masa rotundă “Scurt ghid pentru antreprenoriat în modă”. Evenimentul va avea loc duminică, 14 aprilie de la ora 15.30, la Costadoro Business Lounge (etaj 1). Invitații speciali sunt Ioana Ciolacu-Miron, designer Ioana Ciolacu și fondatoare Romanian Fashion Council, Teodora Burz, designer și fondatoare STYLAND și Mirela Bucovicean, antreprenor, fondatoare Molecule F. Moderatoarea discuției va fi Mădălina Cozmeanu, co-fondator Bucharest Fashion Film Festival.

În cadrul discuției, invitații vor atinge câteva probleme cu care se confruntă tinerii designeri pe drumul de la prototip la distribuție: metode de finanțare, pașii de la creație la cantități comerciale, luând în considerare declinarea pe culori și mărimi, evitarea livrărilor întârziate, cauzate de tendința producătorilor de a prioritiza comenzile mai mari și predictibile ale unor branduri importante, calcularea prețului de angro în acord cu costurile de producție sau parametrii de împachetare, specifici anumitor distribuitori.

Promenada susține tinerii designeri prin oferirea unui premiu special, un pop-up shop de o lună în incinta centrului comercial. Acesta este un premiu destinat tinerilor designeri din România, aflați în primele etape ale dezvoltării unui brand. Producția și livrarea articolelor conform cererii pieței este una dintre etapele cele mai dificile în evoluția unui designer, iar asigurarea unui showroom poate fi un imbold decisiv în această direcție. Câștigătorul premiului poate fi ales de către public prin vot, până la finalul zilei de 13 aprilie, aici – https://bucharestfashionfilm.ro/voting_promenada/.

Împreună cu Bucharest Fashion Film Festival, Promenada organizează un colț de realitate virtuală (în perioada 11 – 24 aprilie) prin care aduc pe agenda publică tema noilor tehnologii în film și în procesul creativ, confirmând beneficiile acestora în construcția unui fashion film, mai ales la nivelul texturii, mișcării și încadraturii. Scopul acestui colț de realitate virtuală este de a oferi clienților și vizitatorilor Promenada o experiență unică. Din New York până în Australia, trecând prin Senegal, selecția de filme VR explorează o serie de peisaje interioare și experiențe onirice, abordând subiecte ca identitatea de gen, comunitățile locale, mitologia și forța mișcării. Prin folosirea tehnologiei VR, privitorul are parte de o imersiune completă în aceste scenarii și, implicit, o capacitate mai mare de empatie.

Scurt-metrajele pe care le puteți urmări sunt Mantle (de Barneys, US), D.O.A: The Future of Fashion is Queer and Weaponised (Australia, Rowan Yeomans, Niamh Galea, André Shannon, Blake Wilson și Jack Jen Atherton), The Other Dakar (Senegal, Selly Raby Kane), Nairobi Berries (Kenya, Ng’endo Mukii). Programul colțului de VR este de luni până vineri între orele 16:00 – 20:00 și sâmbătă – duminică între orele 14:00 – 20:00.

Bucharest Fashion Film Festival, aflat la a treia ediție, este primul eveniment din România plasat la intersecția dintre fashion, film și advertising. Festivalul pune bazele unui forum de discuție despre relația dintre film și modă, prin proiecții de scurt și lungmetraje, dezbateri și workshopuri. Programul include secțiunea competițională, în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune filme de modă locale și internaționale, proiecții de filme cult cu scenografie și costume spectaculoase și documentare despre personaje marcante din istoria modei.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial cât și pe pagina www.bucharestfashionfilmfestival.

Despre Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Promenada este un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, care include terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și iarna de un patinoar în aer liber, dar și un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent. La finalul anului 2014, mall-ul Promenada a intrat în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrala si de Est. Pagina de FB: https://www.facebook.com/Promenadaro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.