Proiecţii de filme şi sesiuni ShortsUp la expoziţia World Press Photo 2015

0

La câteva zile de la vernisajul celei mai puternice expoziţii mondiale de fotojurnalism din lume, WPP vine cu o surpriză specială pentru români: proiecţii de filme în Piaţa Universităţii şi sesiuni ShortsUp.

Evenimentele din jurul expoziţiei încep pe 16 mai prin Noaptea Muzeelor, WPP completând experienţa circuitului cultural cu proiecţii de scurtmetraje ShortsUp.

DOCU NIGHTS wpp2015

„WPP înseamnă acum cea mai valoroasă expoziţie de fotografie jurnalistică din lume. Impactul cultural şi social al WPP a fost recunoscut şi anul acesta, prin prezenţa Ministrului Culturii la vernisaj. Dar poate însemna şi mai mult. Cu ediția din acest an, începem transformarea treptată a WPP într-o platformă de evenimente culturale. Începem cu proiecţii de filme premiate la festivalurile internaţionale şi sesiuni ShortsUp. Cât despre surpriza anului viitor, deja ne-am apucat de lucru”, spune Cristian Movilă, Președintele Fundației Eidos.

Programul complet:

  • 16 Mai – Noaptea Muzeelor, proiecţii de scurtmetraje în parteneriat cu ShortsUp  – program 21:00 – 4:00

IMG_2063

Costul biletului pentru proiecţii este de 10 lei şi poate fi cumpărat de la intrarea în expoziţie, excepţie făcând Serile ShortsUP, când costul biletului este de 20 lei.

Expoziţia este deschisă publicului între 8 si 29 mai 2015, în spaţiul special amenajat din Piaţa Universităţii ( program diponibil și pe pagina de Facebook), în intervalele:

  • Luni până joi de la 11:00 la 21:00;
  • Vineri, de la 11:00 la 22:00;
  • Sâmbată și duminică de la 10:00 la 22:00.

Peste 2.000 de români au vizitat expoziţia World Press Photo în doar primul weekend de la deschidere.

Parteneri: Fundația Eidos în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Extern, Primăria Municipiului București și ThinkDigital.

Despre WPP 

Expozitia călătorește în întreaga lume, în peste 100 de locații din peste 45 de țări, fiind vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediție.

Fotografiile căștigătoare au fost alese de către un juriu internațional independent, stabilit in Amsterdam si format din 19 experți, al cărui președinte a fost Michele McNally, Director of Photography și Assistant Managing Editor la The New York Times.

Expoziția WPP este o inițiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955 în Olanda, și activează ca organizație independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Competiția a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 țări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare.

În 2012, expoziția a fost readusă pentru prima dată la București, după 18 ani de absență, prin eforturile Fundației Eidos, care a organizat expoziția și în anii consecutivi următori.

Fundaţia Eidos a fost înfiinţată în 2009 de artistul Cristian Movilă, pentru a declanșa potenţialul comunităţilor creative din România, prin promovarea exprimării artistice proaspete. Fundația își propune să inspire şi să susțină inițiativele artistice contemporane românești, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii. Proiectele Fundației Eidos încurajează creativitatea, având încredere în rolul de pionierat al artiştilor români – acela de a păstra proaspătă expresia artei ca instrument de exprimare personală şi schimbare socială.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează