PROGRAMUL festivalului „Namaste India” / 23-25 mai 2014

0

Centrul Cultural „Rabindranath Tagore“ şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București vă invită, în perioada 23-25 mai 2014, la cea de-a VI-a ediţie a festivalului „Namaste India“, un eveniment organizat în exclusivitate de românii pasionați de cultura Indiei.

Diversitatea și numărul activităților din program crește de la an la an, festivalul oferind românilor șansa de a descoperi o mare civilizație a lumii în spațiul rustic ce evocă frumusețea patrimoniului rural al țării noastre.

afis namaste india 2014-web

India văzută prin ochii călătorilor români

Pe vremea lui Eliade, India era un tărâm misterios și îndepărtat, iar drumul până acolo, lung și anevoios. În zilele noastre, India a devenit o destinație accesibilă atât călătorilor aventurieri, cât și turiștilor care preferă confortul, siguranța și răsfățul unei vacanțe exotice. Călătorii români vin la festival să împărtășească povești, peripeții și sfaturi practice cu toți cei care visează să ajungă cândva în India. Exploratoarea Uca Marinescu și  renumitul bloger Cezar Dumitru sunt în fruntea listei cu numeroși invitați ai acestei ediții.

Vorbind despre farmecul ținutului nordic și muntos, Ladakh, luxurianta și mirifica regiune sudică, Kerala, întâlnirea cu Dalai Lama sau despre stilul simplu și disciplinat de viață dintr-un ashram, povestitorii vor dezvălui impresiile cu care s-au întors acasă, lucrurile învățate și amintirile dragi. Expozițiile de pictură și fotografie completează portretul Indiei văzute prin ochii călătorilor, acestea putând fi vizitate pe durata celor trei zile ale festivalului.

Muzica și dansul: de la templu, la marile scene de spectacol

În vremurile de demult, dansul și muzica erau căi de a slăvi creația și Creatorul. În ciuda invaziilor străine și a influențelor moderne, esența și puritatea stilurilor clasice de muzică și dans s-au păstrat vii în India, ele continuând să trezească sensibilitatea omului modern.

Grația, rigurozitata, eleganța și expresivitatea stilurilor clasice de dans Odissi, Bharatanatyam, Mohiniattam și Kathak vor fi prezentate în cadrul festivalului de către interprete din România, care fie au beneficiat de burse în India, fie s-au dedicat pe cont propriu studiului dansului, dovedind deosebit talent și perseverență.

Din program nu pot lipsi dansurile vibrante și pline de culoare popularizate în binecunoscutele filme Bollywood. Muzica va fi și ea prezentă prin sunete meditative de sitar și flaut, precum și cântece devoționale Bhajan şi Qawwali.

Sari-ul: veșmântul care sărbătorește corpul femeii

De la anticele orașele create pe valea Indusului, până la covoarele roșii de la festivalurile de film, povestea sari-ului se întinde pe o perioadă de peste 2000 de ani. O simplă bucată lungă de material pune în valoare femeia mai bine decât orice altă îmbrăcăminte, adaptându-se cu versatilitate tuturor formelor, vârstelor, ocaziilor și preferințelor.

Doamnele și domnișoarele vor putea admira în cadrul festivalului o expoziție de sari-uri din diverse regiuni ale Indiei și vor putea descifra misterele acestui fascinant veșmânt vizionând un scurt și cuprinzător documentar despre istoria și evoluția sa în timp.

Târg cu artizanat și specialităţi culinare

Gospodăriile din Muzeul Satului vor găzdui pe parcursul festivalului un târg de produse indiene: îmbrăcăminte, accesorii, obiecte de artizanat, podoabe, mirodenii și specialități culinare. Produsele variază: de la tradiționalele costume salwar kameez, până la textilele simple de bumbac ce și-au făcut loc în garderoba occidentală, de la conserve și murături specific indiene, până la banalul ceai Darjeeling.

Ateliere și prezentări

Lecțiile de limba hindi, sanscrită, bengali, demonstrațiile de yoga tradițională, arta decorării cu henna, mandala ca artă și terapie, beneficiile arborelui neem pentru sănătate și frumusețe, lecția de gătit mâncare indiană, prezentarea de ceaiuri, lansările de carte și proiecțiile de filme vor oferi publicului un tablou complet asupra diversității culturale a Indiei.

Pe toată durata festivalului se vor organiza ateliere creative atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Programul Festivalului „Namaste India”, ediția a VI-a

Centrul Cultural „Rabindranath Tagore“ şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București vă invită, în perioada 23-25 mai 2014, la cea de-a VI-a ediţie a festivalului „Namaste India“.

Vineri, 23 mai 2014
12:00 Deschiderea oficială a festivalului și vernisajul expoziției de pictură “Faces of India“
13:00 Sfaturi de călătorie în Incredibila Indie (Andrea Olimpia Pop)
14:00 Proiecție de filme documentare: “Dincolo de Nirvana” și “Șase metri de grație: sari-ul indian lucrat manual”
15:00 Proiecție de film: “Gandhi, tatăl meu“
16:00 “Indian Zoo” – atelier de poveste indiană pentru copii (Gabriela Dumitriu)
17:00 Povești de călătorie: Himalaya și Budismul (Uca Marinescu)
17:30 Concert de muzică Bhajan și Qawwali (Formația Sahaja Yoga România)

Sâmbătă, 24 mai 2014
10:00 Atelier de limba hindi (Hilda Varga)
10:00 Proiecție de filme documentare: “Dincolo de Nirvana” și “Șase metri de grație: sari-ul indian lucrat manual”
11:00 Atelier de mehndi – arta picturii cu henna (Cristina Iacob)
11:00 Călătorie în Incredibila Indie: branding de țară și turism patrimonial (UNESCO) (Angelica Marinescu)
12:00 Iubirea ca mijloc de eliberare spirituală în tradiţia Indiei (Octavian Sărbătoare)
12:00 Povești de călătorie: “India pe USB” (Csizmarik Francisc și Cosmin Dumitru)
13:00 Curs demonstrativ de Satyananda Yoga (Avisek Majumdar)
13:00 Poveștile Calcuttei (Mihaela Gligor)
13:00 Mandala: meditație, terapie, artă (Mihai Iordache)
14:00 Povești de călătorie: Ladakh și Jammu-Kashmir (Codrin-Dan Nicolau)
14:00 Atelier de limba bengali (Carmen Mușat-Coman, Ed. Cununi de Stele)
15:00 Spectacol de dansuri clasice: Laura Bogorodea (Kathak), Claudia Ignat (Mohiniattam)
16:30 Lansarea cărții “Descoperirea de sine” de Swami Chinmayananda. Concert de sitar (Victor Beliciu) și flaut (Mihai Sturza). Spectacol de dans clasic Kathak – “SHIVA RABINDRA” susținut de Centrul de Artă “Euterpe”. Versuri de Rabindranath Tagore. Coregrafia: Carmen Coţovanu Pesantez. (eveniment organizat de Chinmaya Mission România)
16:30 Activități interculturale (ADIS)
17:00 Povești de călătorie: “Kerala, chiar țara lui Dumnezeu” (Ana-Maria Caia)

Duminică, 25 mai 2014
10:00 Atelier de limba sanscrită (Florina Dobre-Brat)
10:00 Proiecție de filme documentare: “Dincolo de Nirvana” și “6 metri de grație: sari-ul indian lucrat manual”
11:00 Rangoli – Atelier de creație pentru copii (Gabriela Dumitriu)
11:00 Atelier de limba și literatura tamilă (Laura Otilia Ardeleanu)
11:00 Pacea interioară – Prezentare Sahaja Yoga
12:00 Arborele Neem – pentru o piele sănătoasă (Prisum, importator Himalaya Herbal Healthcare pentru România)
12:00 Povești de călătorie: Sudul. Pondicherry, Auroville și Kerala (Florin Ghindă)
13:00 Cum să gătim mâncare indiană – recomandări de la indianfood.ro (Violeta Bhojwani)
13:00 Povești de călătorie: “India printre ritualuri” (Cristina Iliaș)
14:00 Simbolistica elementelor decorative din arta indiană (Renata Sabău)
14:00 Povești de călătorie: “De la minte la inimă. Șapte luni în ashram” (Iuliana Nălățan)
15:00 Atelier de limba hindi (Hilda Varga)
15:00 Yoga în viața de zi cu zi (Avisek Majumdar, Prakriti School of Yoga)
16:00 “Liberul arbitru sau credința” – prelegere cu Swamini Umananda (Chinmaya Mission)
16:00 Atelier de dans clasic Mohiniattam (Claudia Ignat)
17:00 Spectacol dansuri semiclasice și Bollywood (Grupul Indra Dance, Mădălina Cristina Vasile, Diana-Andreea Calu, Corina Rupa)
18:00 Spectacol de dansuri clasice și semiclasice (Grupul Manyuri)

Activități zilnice (09:00 – 19:00)
Târg cu produse indiene: îmbrăcăminte tradiţională, bijuterii, obiecte decorative, accesorii, produse ayurvedice, mâncare, mirodenii, cosmetice, ceai, cărţi, etc
Expoziţie de sari-uri
Expoziţia de pictură „Faces of India” (Zsolt Moldovan )
Expoziţia de fotografie “In.dia“ (Cristina Voinea şi Andrei Mosloc)
Expoziţia de fotografie “India pe USB“ (Csizmarik Francisc)
Pictură pe ceramică (Made by You)

Pictură cu henna (Cristina Iacob)

Ateliere de creație (Creative Arts, Lavander Spirit)

 

Programul detaliat al festivalului este disponibil la www.namasteindia.ro/program

Orarul de vizitare: 09:00 – 19:00.

Locaţie: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr 28-30, Bucureşti,www.muzeul-satului.ro

Festivalul se bucură de susținerea și participarea Incredible India – India Tourism Frankfurt.

Parteneri: Centrul de Artă Euterpe; Editura Cununi de Stele; Editura Suriya Publishing; Editura Herald; Prakriti School of Yoga; Sahaja Yoga Romania; Made by You; Creative Art; Viajoa.ro; Creative Arts; BML Movie Entertainment, ADIS.

Sponsor: Dr. Reddy’s

Parteneri media: Jurnalul Naţional, AGERPRES, National TV, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, TV City, Şapte Seri, calendarevenimente.ro, orasulm.eu, metropotam.ro, port.ro, The Epoch Times România,, Bucharest Herald, Revista Cultura, romaniapozitiva.ro, onlinegallery.ro, autentici.ro, oriens.ro, 4arte.ro, Clubul Presei Transatlantice, Radio Pro Diaspora, Turism Club, Ed4Lead.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează