PROGRAM Noaptea Muzeelor, 21 mai 2016

0

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 12-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

afis_bucuresti_web

În România evenimentul este organizat de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Peste 170 de entități culturale (muzee și spații culturale altenative) pregătesc pentru această noapte specială un adevărat regal cultural.

Ediția din acest an, aduce publicului din România, circuite muzeale organizate în mai multe orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), integrează ca demers expozițional de eveniment unitar o multitudine de spații culturale alternative (galerii de artă, bibiloteci, spații non-formale și creative) și generează o serie de evenimente conexe, cu o dimensiune multidisciplinară și interactivă, derulate la nivel național în majoritatea orașelor din țară: concerte, proiecţii, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete quiz-uri & quest-uri.

Anul acesta, sfidăm geografia și distanțele, oferind o călătorie virtuală senzorială către visuri, comori, povești și minuni, răspândite peste tot în țară, grație unui inspirat parteneriat cu Izi.travel.

Harta_bucuresti-web

Astfel, #noapteamuzeelor2016 promite o serie de premiere:

– aplicație gratuită pe telefoanele mobile prin platforma de storytelling izi.TRAVEL pe care sunt disponibile tururi ghidate audio-video pentru muzeele care au ales să le realizeze.
– 21 de muzee din București și 43 din țară vor avea audio/video ghidaje disponibile în aplicația izi.TRAVEL.
– 4 circuite muzeale în orașele candidate la titlul de Capitala Culturală Europeană 2021, București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timișoara, realizate în parteneriat cu organizațiile care gestionează candidatura orașelor.
ceai și cafea infuzate la rece, special create de către Wheelys Caffe România și Boiler pentru Noaptea Muzeelor, disponibile în punctele din apropierea Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Național de Istorie a României.
– kit de vizitare pentru #noapteamuzeelor2016, disponibil în București.
– tricouri și traiste cu identitatea evenimentului disponibile în București.
– afterparty. Pentru prima data în cei 12 ani de Noaptea Muzeelor, organizăm un afterparty împreună cu partenerii noștri ”La firul ierbii” – Grup de inițiativă în spațiul lor din cadrul Industriei Bumbacului, Splaiul Independenței, nr. 160, intrarea din strada Abatorului, începând cu ora 23.30.
– cafelenele și restaurante care-și prelungesc orarul pentru Noaptea Muzeelor și oferă vizitatorilor nocturni preparate speciale.

Organizator: Rețeaua Națională a Muzeelor din România
Proiect susținut de ORANGE
Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național

Parteneri strategici: MINI, izi.TRAVEL, The Institute, Institutul Francez din București, Primăria București, RATB, ARCUB, Asociația București2021, Fundația Baia Mare 2021, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Asociația “Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană”

Parteneri: Oficiul Național de Turism al Austriei, Uber, Lovelty, Wheelys Cafe, Boiler, Zeppelin Schule

Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, Learning Network, Phoenix Media, Totul despre mame

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează