PROGRAM Guerilla Verde, caravană educaţională de film cu mesaj ecologic în Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Bucureşti

0

Guerilla Verde luptă pentru reciclarea dozelor de aluminiu  

Pe 14 noiembrie 2012 a început la Timişoara cea de-a şaptea ediţie a caravanei educaţionale prin film cu mesaj ecologic, Guerilla Verde. De această dată, tinerii din patru oraşe mari din România, Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Bucureşti, vor putea colecta mai uşor singurul deşeu reciclabil 100% – doza de aluminiu.

Fiecare ediţie Guerilla Verde a adus în discuţie teme ecologice urgente, printre care impactul omului asupra mediului, reciclarea deşeurilor, schimbările climatice  –  şi a încurajat, prin intermediul filmului, dialogul între tineri şi instituţiile de stat sau ONG-urile care activează în zona eco. De această dată, organizatorii doresc să atragă atenţia asupra reciclării dozelor de aluminiu.

Statisticile arată că în România se reciclează aproximativ 30% din dozele de aluminiu introduse pe piaţă, ceea ce înseamnă că una din trei doze este reciclată. Fiecare doză reciclată este repusă în vânzare sub forma unei alte doze – în numai şase săptămâni! Pentru a suţine acest demers, Guerilla Verde s-a alaturat campaniei EveryCanCounts, derulată de Asociaţia Non Profit Alucro, şi dedică această ediţie reciclării dozelor de aluminiu.

Obiectivul aceste ediţii este implementarea programului EveryCanCounts în cât mai multe locaţii.  Suportul logistic necesar bunei desfăşurări a programului, constând atât în cutii din carton pentru colectarea dozelor de aluminiu, cât şi în materiale de comunicare gen broşuri, flyere, postere, va fi oferit, în mod gratuit, tuturor celor interesaţi de program. 

Prin urmare,  toţi cei interesaţi  pot contacta organizatorii la adresa de e-mail:

office@everycancounts.ro

 

Ca de fiecare dată, scopul caravanei este acela de a-i determina pe tineri să aibă iniţiative concrete pentru protecţia mediului. Invitaţia de participare la proiecţiile de filme cu mesaj ecologic oferite de organizatori reprezintă punctul de pornire în acest sens. Proiecţiile sunt organizate în săli ale universităţilor şi liceelor partenere. Pentru această ediţie, organizatorii vor prezenta tinerilor un episod din ciclul “How it’s made” dedicat fabricării şi reciclării dozelor de aluminiu – How It’s Made Aluminum Cans. Fiecare proiecţie va fi însoţită de dialogul dintre audienţă, ONG  de mediu şi autorităţi locale, cu scopul de a îndruma tinerii către un comportament ecologic corect şi acţiuni de voluntariat.

Toţi cei interesaţi de probleme ce ţin de protecţia mediului pot participa şi la concursul foto-video Ecopaparazzi, care se desfăşoară în această perioadă şi care are ca temă, de asemenea, dozele de aluminium. Regulamentul concursului poate fi găsit pe www.ecopaparazzi.ro.

Mai multe detalii despre această ediţie pe: www.guerillaverde.ro

 

Cea de-a şaptea ediţie este organizată de Media Image Factory şi Alucro  cu sprijinul: Ministerul Mediului, Ministerul Educaţiei, ANPM, Primăria Municipiului Timiş, Primăria Cluj-Napoca, VisitCluj.ro, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bucureşti, Inspectoratul Bucureşti Sector 1, Liceul Teoretic „Vlad Ţepes” din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului Universitatea „Politehnică” din Timişoara, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, Şcoala „Liviu Rebreanu” din Cluj, Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Mediului, Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 171 „Petre Ispirescu”, Bucureşti, Liceul „George Călinescu”, Bucureşti, Şcoala Nr. 170 – Şcoala Gimnazială „Geo Bogza”, Bucureşti.

Parteneri media: port.ro, decosieco.ro, metropotam.ro, orasulm.eu, teenpress.ro, eva.ro, stiridesport.ro, Terra Magazin şi EcoMagazin.

Program proiecţii din București, ediţia a VII-a Guerilla Verde, decembrie 2012:

Bucureşti, 03 – 07 decembrie

Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 171 „Petre Ispirescu”

Liceul ”George Călinescu”

Şcoala Nr. 170 – Şcoala Gimnazială ”Geo Bogza”

Comment & Like pe Facebook.

Follow pe Twitter: twitter.com/GuerillaVerde

Site oficial: www.guerillaverde.ro       www.ecopaparazzi.ro                                                        

Despre Every Can Counts:

Campania EveryCanCounts are drept obiectiv colectarea dozelor din aluminiu în vederea reciclării atât la locul de muncă cât și acasă sau “on the go“ (evenimente publice, festivaluri, concerte, benzinării, etc).

Este simplu să ne păstrăm obiceiul de a colecta selectiv acasă, dar nu este aşa de uşor să găsim puncte de colectare atunci când ne deplasăm. EveryCanCounts este un program dezvoltat de către reprezentanți ai industriei aluminiului, atât producători cât și reciclatori cu scopul  îmbunătățirii “eco-comportamentului“ cetățeanului şi a oferi suport celor care doresc să acţioneze responsabil faţă de mediu. Acest lucru este evidențiat de faptul că numai printr-o rețea eficientă și recunoscută oficial putem îmbunătăți rata de reciclare impusă de legislația europeană.

Sub sloganul EveryCanCounts, Asociaţia Non Profit Alucro desfășoară ample activități de informare și educare a unui segment cât mai larg al populației cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, colaborând în acest sens  cu autoritățile statului, companiile de profil (societăți de salubritate, centre de colectare etc), diverse societăți comerciale, ONG-uri și instituții de învățământ dar intrând și în contact direct cu cetățenii în cadrul evenimentelor publice organizate. Asociaţia Non Profit Alucro este o organizaţie fondată de reprezentanţi ai industriei aluminiului din Europa: Can Pack Group şi Asociaţia Europeană a Aluminiului.

Despre Guerilla Verde:

În 2009 avea loc prima ediţie a caravanei educaţionale Guerilla Verde, care a introdus pentru prima dată în România conceptul de educaţie prin film. Astfel, filmul este folosit ca metodă alternativă de a transmite informaţii cu scopul de a motiva  tinerii să protejeze mediul şi să se implice activ în acţiuni de ecologizare. Guerilla Verde îmbină educaţia ecologică, filmul, dialogul liber şi jucătorii activi din sectorul de mediu într-un context neconvenţional şi relaxat. Proiecţiile sunt organizate în săli ale universităţilor şi liceelor partenere sau în cinematografe.

Guerilla Verde (www.guerillaverde.ro ) face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit generic BETI (Better Education Through Innovation), care îşi propune să contribuie la educaţia generaţiei de mâine prin intermediul filmului.

Guerilla Verde este prima caravană educaţională de filme cu mesaj ecologic, iniţiativa Media Image Factory, agenţie de comunicare specializată în dezvoltarea de proiecte social-culturale.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează