Program de finanțare de 396.000 de lei în proiecte din comunitatea locală și burse de excelență pentru revitalizare urbană

0

Porsche România și Fundația Comunitară București lansează Mobilizăm excelența: O investiție de 396.000 de lei în proiecte din comunitatea locală și burse de excelență.

Porsche România lansează primul său program de responsabilitate socială, Mobilizăm excelența, dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București. Gândit ca o formă de investiție pe termen lung în comunitatea locală, programul este dezvoltat pe trei direcții strategice: Design urban, Eco-inovație și Excelență în educație. Organizatorii vor selecta, prin apeluri publice, proiecte de revitalizare urbană și inițiative care explorează inovativ ecologia, economia de resurse și reciclarea, respectiv bursieri care fac performanță în artă, design, sport și științe exacte. Bugetul total al programului, la prima ediție, este de 396.000 de lei.

mobilizam excelenta

Competițiile pentru proiectele înscrise în primele două direcții strategice, Design urban și Eco-inovație, sunt lansate marți, 26 mai. Competiția pentru bursele de excelență urmează să înceapă în perioada septembrie-octombrie.

„Modul în care am ales să ne construim campania de implicare responsabilă în comunitatea locală și modul în care intenționăm să susținem ideile tinerei generații este o premieră pentru Porsche România, dar și pentru piața auto din România în general. Sprijinim eco-inovația, în continuarea angajamentului mărcilor noastre de a folosi tehnologii progresive și de a proteja mediul. Stimulăm design-ul urban, deoarece vrem să ne aducem contribuția în orașele în care ne desfășurăm activitatea, pentru ca acestea să fie frumoase, eficiente și funcționale, la fel ca mașinile pe care le distribuim. Investim în excelența în educație, pentru că ne dorim să facem afaceri într-o comunitate locală în care tinerii, la fel ca angajații noștri, fac performanță în carieră și sunt modele de comportament responsabil.” – Brent Valmar & Rainer Trischak, Directori Generali Porsche România

„Ne bucură să lucrăm cu parteneri deschiși care doresc să genereze un impact real în comunitate, să construiască povești de succes și să sprijine domenii din București care au nevoie acută de susținere. Și pe toate acestea le-am găsit în parteneriatul cu Porsche România, a căror încredere ne onorează. Am construit împreună programul Mobilizăm Excelența plecând de la valorile companiei, transferate apoi în direcții strategice de implicare.” – Alina Kasprovschi, Director Executiv FCB

Direcțiile strategice ale acestui program au fost validate împreună cu angajați, clienți și parteneri de afaceri ai companiei. Pentru a fi siguri că Mobilizăm Excelența produce o diferență în comunitatea locală în care ne desfașurăm activitatea, Porsche România a ales să folosească  instrumente obiective de măsurare a impactului, recunoscute la nivel internațional. Social Return on Investment (SROI) este metodologia care măsoară valoarea economică, socială sau de mediu generată și/sau degradată de o  organizație sau un proiect.

Începând cu 26 mai, sunt invitate să trimită aplicații organizațiile, grupurile de inițiativă, instituțiile sau persoanele interesate să dezvolte și să implementeze proiecte de design urban și eco-inovație. Pentru fiecare dintre aceste direcții sunt finanțate între 1 și 5 proiecte, în funcție de bugetele propuse de proiectele aplicante. Fondul total de finanțare pentru fiecare dintre direcții este de 122.000 de lei.

În cea de-a doua etapă, începând cu luna septembrie, programul se va adresa copiilor și tinerilor cu rezultate de performanță în artă, design, sport și științe exacte. Aceștia vor primi burse de excelență în cea de-a treia direcție strategică a programului, Excelență în educație. Bugetul pentru această arie este de 122.000 de lei,  urmând să fie selectați între 3 și 10 bursieri, în funcție de nevoile acestora.

Proiectele înscrise și bursierii vor fi selectați cu ajutorul unor comitete independente de selecție. După selecție va avea loc și o  campanie publică de votare, pe www.mobilizamexcelenta.ro. Proiectele și bursierii cu cele mai multe voturi vor primi fonduri suplimentare, un buget adițional de câte 10.000 de lei fiind pus la dispoziția câte unui câștigător pentru fiecare direcție strategică.

Aplicațiile sunt jurizate de comitete de selecție independente, formate din experți recunoscuți din diferite domenii:

Design urban: Șerban Sturdza – președinte, Ordinul Arhitecților din România, filiala București; Marius Marcu-Lapadat – decan, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Facultatea de Design Interior; Mirela Duculescu – istoric al designului, Universitatea Națională de Arte din București; Camelia Șucu – antreprenor, proprietar Class Living; Camelia Săvoiu – consultanță și comunicare, Fondul Român de Contragarantare; Elis Popescu – fondator Designist.ro; Anelise Moldovan – specialist marketing, Volkswagen – Porsche România.

Eco-inovație: Mihnea Ghilduș – echipa de management Prispa și fondator Dizainar.ro; Oana Luca – conferențiar universitar, Facultatea Tehnică de Construcții București; Mircea Ilie, Sustainability Leader, Ikea România; Elena Badea – Head of Branding, Marketing and Communication, Ernst&Young; Dragoș Tuță – Partener și CEO, The CSR Agency; Andra Matzal – editor, Think Outside of the Box; Mugur Parizianu – Consultant Financiar Porsche România.

Regulamentul complet și formularele de aplicare sunt disponibile pe www.mobilizamexcelenta.ro.

m

Viziune

Excelența în care credem noi nu este un bun exclusivist. Excelența nu este un privilegiu rezervat unei elite. Nu este închisă în Academie. Este în ADN-ul oamenilor. În toate comunitățile. Excelența este chiar acolo unde cineva se ambiționează să o caute. Și are nevoie doar de o mână de ajutor. Sau de un exemplu. O scânteie de inspirație. Mobilizăm Excelența își propune să caute oameni care vor să dea ceva din ce au mai bun pentru ca viața să fie mai bună, pentru ei și comunitățile în care trăiesc.

Despre Porsche România

Porsche Romania este cel mai mare importator auto din România, companie înfiinţată în noiembrie 1997 şi care aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg. Începând cu martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.

Compania, cel mai mare jucător de pe piața românească de profil, este importator general pentru mărcile Volkswagen,  Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Porsche România este responsabilă de evoluţia calitativă şi de extinderea reţelei de distribuţie, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi de companie.

Rețeaua oferă mașini atractive, sigure şi ecologice, la cele mai înalte standarde tehnice și de calitate, iar afacerea de bază acoperă şi aprovizionarea reţelei naţionale de dealeri cu piese de schimb şi accesorii originale.

Despre Fundația Comunitară București

Fundaţia Comunitară Bucureşti investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane particulare, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. Până în prezent, organizația a finanțat cu peste 650.000 de lei mai mult de 100 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 11 fundaţii comunitare din țară.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează