PROGRAM BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL. Concerte, bazar cu branduri românești și gastronomie internațională

2

22 – 24 august, Parcul Herăstrău, INTRAREA LIBERĂ

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL anunță programul celor 3 zile ale primei ediții organizate Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în perioada 22 – 24 august, în Parcul Herăstrău – zona Roaba de Cultură, cu acces liber. Totdată, menționăm faptul că pe lângă zona de BAZAR, festivalulul va avea și o zonă gastronomică internațională.

Subcarpați, Urma, Boogie Belgique (Belgia), Balkan Session & Adrian Naidin și Romania Groovie sunt artiștii care vor cânta în prima seară (vineri, 22 august), la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL, începând cu ora 16.

Urmează Jaya The Cat, The Moorings, SHAZALAKAZOO (Serbia), E.M.I.L., Baskka, Steaua de Mare și Danaga, sâmbătă, 23 august, de la ora 14, iar duminică, începând cu aceeași oră, vor urca pe scenă DJ Ravin & Theodosii Spassov feat. 9 lăutari & Damian Drăghici (Franța, Bulgaria, România), Big Band & Irina Sârbu & Elena Moroșanu & Maria Răducanu, Alexandrina, Baba ZuLa, Coma, Cuantune și Danaga.

 gs_flyer_web

FOOD  BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL

Agra Palace, Hong Kong Restaurant și Venchi sunt doar câteva dintre numele din zona gastronomică a festivalului, zonă ce promite vizitatorilor un spațiu culinar diversificat, unde cei prezenți pot selecta dintr-o gamă variantă de specialități internaționale.

Agra Palace (cel mai nou restaurant indian din București al bucătarului șef Arun Kumar) vă pregătește rețete presărate cu aromele subtile și condimentele din țara celor o mie de zei. Hong Kong Restaurant, unul dintre cele mai bune restaurante chinezești din București, vă așteaptă la BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL pentru a degusta din deliciile bucătăriei chinezești, probabil cea mai „bogată moștenire culinară a lumii”. Nu sunt uitați nici iubitorii de dulciuri, care se vor răsfăța, cu siguranță, la Venchi, savurând gustul autentic italian al produselor unui adevărat atelier de creație artistică a dulciurilor.

Bazar BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL este unul dintre cel mai așteptate evenimente muzicale ale verii în capitală, un festival unic în peisajul urban bucureștean, ce combină line-up-ul de excepție cu o zonă dedicată activităților recreative, un BAZAR în care sunt reunite branduri 100% românești, precum Lana Bălana, Fuyor, Allkimik, „Mă port românește”, Utopic Art și Denimusic  și o zonă gastronomică ce va fi pe gustul tuturor.

Programul întregului eveniment va fi cuprins în intervalul 15.00 – 23.00 (vineri) și 10.00 – 23:00 (sâmbătă și duminică).

www.fb.com/bucharestgreensoundsfestival

 www.creart.ro

Event FB – www.fb.com/events/433476896790197

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL se înscrie în seria evenimentelor dedicate celebrării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Proiectul presupune sărbătorirea Bucureștiului printr-un festival de anvergură, în ton cu trăsăturile definitorii ale orașului nostru: dinamic, colorat, eterogen și, nu în ultimul rând, plin de viață.

afis Green Sounds

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

2 comentarii

Comentează