Primul turneu internaţional de Ultimate Frisbee organizat în Romania, 17-18 mai 2014

0

Asociaţia de Frisbee, în parteneriat cu Federaţia Română de Rugby organizează între 17-18 mai la Stadionul Arcul de Triumf, Bucharest Ultimate Frisbee Festival.

Echipele care vor participa sunt Bucharest Revolution, Şoimii Patriei (Cluj-Napoca), Shopski Sofia şi Bucureşti Ultimatum.

BUFF poster

Evenimentul îşi doreşte să promoveze sportul Ultimate Frisbee şi să pună în valoare echipele din Romania şi nu numai. Dorinţa organizatorilor este ca Ultmate să se propage printre bucureştenii dornici de mişcare şi de a practica un sport recunoscut la nivel internaţional.

Acest proiect este primul din seria de iniţiative naționale pe care Asociaţia de Frisbee îşi propune să le implementeze pentru a răspândi practicarea sportului Ultimate Frisbee în România.

Campionatul din Bucureşti va cuprinde pe lângă meciurile oficiale şi 2 zile de activităţi pentru public (ateliere de iniţiere, concursuri, momente speciale) Duminica, 18 mai 2014, incepând cu ora 11 vor avea loc concursuri cu premii pentru spectatori şi o competiţie de abilităţi cu discul. De la ora 12.00 va avea loc finala Bucharest Ultimate Frisbee Fest.

Asociaţia de Frisbee din Bucureşti a luat fiinţă în anul 2013 şi are ca scop dezvoltarea sportului în România prin recunoaşterea disciplinei la nivel naţional, prin organizarea de alteliere pentru tineri şi de evenimente de promovare. Până în prezent, Asociaţia a organizat ateliere pentru peste 100 de juniori. O parte dintre acestea au inclus tineri dezavantajaţi cu scopul de a creşte coeziunea socială prin sport şi de a dezvolta prin metode non-formale toleranţa şi spiritul de echipă.

Toate informaţiile legate de concept şi organizare se găsesc pe site-ul ultimatefrisbee.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pentru mai multe detalii ne puteți scrie la thebuff.games@gmail.com.

Pentru a participa la unul din atelierele de Ultimate Frisbee, completați formularul de înscriere disponibil aici.

BUFF program

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează