PRIMUL MEU CARNET

0

Duminică, 20 august 2017, orele 14.00, le propunem celor mici, dar şi însoţitorilor lor, să întrezărească frumusețea meșteșugului legătoriei de carte.

cover-site2-01

Primul meu carnet este un atelier de introducere în legătorie, conceput special pentru copii, dar şi pentru întreaga familie, în care copii şi părinţi lucrează şi se bucură împreună într-un spaţiu ce evocă atmosfera legătoriilor de carte de altădată, Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. În cadrul atelierului, participanţii îşi creează, doar cu hârtie, mucava şi adeziv, un carnet inedit cu file albe, numai bun pentru desene, secrete sau poveşti.

Atelierul este deschis copiilor începând cu vârsta de 7 ani.

Pentru a evita accidentele, atelierul nu presupune utilizarea instrumentelor de tăiat sau cusut.

Costul (de vară) al atelierului este de 40 de lei pentru un participant, 70 de lei pentru două persoane, 100 de lei pentru trei persoane sau 120 de lei pentru 4 persoane din aceeaşi familie.

Participanţii la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa la demonstraţii de hârtie manuală, ţesut, împletit în papură, modelaj ceramică.

Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Vă aşteptăm să legăm file de prietenie!

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează