Primul Inventar al Zonelor Istorice din București

0

Pe 11 martie, ARCEN lansează „Catalog București”, o acțiune de colectare a zeci de mii de date pentru realizarea primului inventar al tuturor imobilelor construite în zonele istorice ale Bucureștiului. Inventarul va fi realizat în perioada martie 2017 – noiembrie 2020, de către voluntari și specialiști arhitecți, urbaniști și istorici, și va viza cele 98 de zone construite protejate ale capitalei.


În prezent, patrimoniul construit al Bucureștiului este într-o avansată stare de degradare, sute de clădiri sunt în stare de colaps sau precolaps și reprezintă adevărate pericole publice. Imobilele din zonele protejate ale capitalei se confruntă cu demolări, degradări grave sau mutilări. Cele mai multe intervenții duc la pierderi ireversibile la nivelul identității orașului și a peisajului cultural. La nivelul zonelor protejate nu există nicio bază de date centralizată privind starea imobilelor și a agresiunilor asupra patrimoniului construit. Specificul zonelor istorice este alterat, calitatea vieții urbane scade, iar orașul vechi este supraaglomerat prin apariția „blocurilor dintre case”. Regulamentele de urbanism ale zonelor protejate sunt frecvent încălcate, astfel încât revitalizarea zonelor istorice din București și creșterea atractivității economice a acestora devin o imposibilitate.

Prin proiectul „Catalog București”, ARCEN va pune la dispoziția instituțiilor statului, specialiștilor din domeniu și locuitorilor orașului o platformă online cuprinzând inventarul tuturor imobilelor din cele 98 de zone protejate, respectiv zeci de mii de date și fotografii, analize și statistici. Inventarul zonelor protejate, realizat în perioada 2017–2020, ar putea deveni un instrument util pentru procedurile de avizare din cadrul comisiilor de specialitate. „Catalog București” va semnala erorile existente în Lista Monumentelor Istorice, va atenționa asupra necesității clasării altor imobile valoroase și ar putea deveni fundamentul pentru ameliorarea legislației din domeniu și a regulamentelor zonelor protejate din București, astfel încât acestea să favorizeze dezvoltarea armonioasă a peisajului urban și creșterea calității spațiului public.

În paralel, ARCEN va organiza, în perioada 2017–2020, o serie de conferințe și dezbateri publice pentru prezentarea și interpretarea datelor culese de pe teren, prioritizarea urgențelor orașului istoric și soluționarea acestora. „Catalog București” va reprezenta atât un instrument de educare a locuitorilor capitalei, cât și o inițiativă de activare a zonelor protejate ca microcomunități în interiorul orașului care pot lucra împreună cu specialiștii și autoritățile publice pentru salvarea patrimoniului urban și a peisajului cultural, prin stoparea agresiunilor și conservarea specificului Bucureștiului istoric.Mai multe detalii despre proiect aici.

Fotografii: Alberto Groșescu

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează