Primii 500 de concurenți deja s-au înscris. Hai și tu la startul Băneasa Race!

0

Se apropie ultima noastră cursă a sezonului și, istoric, competiția noastră fanion – Băneasa Race – Winter Edition. Peste 500 de pasionați de sport s-au înscris deja la start și au completat jumătate din grila noastră de participanți. Profită și tu și înscrie-te, pentru o experiență excelentă de alergare de iarnă!

Noi ne-am pregătit deja pentru ultima cursă din calendarul acestui an și avem un kit de concurs generos, cum îi stă bine unui kit în luna cadourilor.

Ne pregătim de sezonul rece și, de această dată, schimbăm tricoul tehnic cu o mult mai potrivită și călduroasă vestă polar. Iar, pe lângă aceasta, vă păstrăm toate celelalte surprize cu care v-am obișnuit.

Dacă încă nu te-ai înscris, vino și tu alături de noi și bucură-te de o nouă porție de alergare trail și, de ce nu, poate chiar și de un traseu cu zăpadă.

Intră și tu în cursa de alergare trail a iernii – Băneasa Race 2018 – Winter Edition. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii, aici.

Rămâi întotdeauna conectat cu lumea sportului și descarcă aplicația Băneasa Race, pentru Android și iOS. Vei avea mereu la îndemână, direct pe smartphone-ul tău, toate informațiile despre cursele noastre de alergare trail.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează