Primăvara anului 2018 aduce cu ea cel mai mare eveniment de carieră adresat tuturor studenților, proaspăt absolvenților și celor pasionați de domeniul tehnologiei – Târgul IT&C.

0

Aflat deja la cea de-a 11-a ediție, evenimentul organizat de LSAC București oferă participanților oportunitatea de a lua contact direct cu oamenii din cadrul companiilor de profil, a înțelege procesul de recrutare al celor mai mari companii din România și nu numai, dar și de a participa la conferințele susținute de aceștia.

Toți cei interesați de oportunitățile din domeniul IT&C ce sunt prezentate la Târg, dintre care enumerăm ofertele de angajare, internship-urile, stagiile de practică și bursele de performanță, sunt așteptați pe toată durata evenimentului, în zilele de 10 și 11 martie, între orele 10:00 – 17:00, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București.

În timpul desfășurării evenimentului, participanții sunt așteptați să viziteze standurile firmelor, să pună întrebări reprezentanților acestora și chiar să aplice pe pozițiile disponibile. De asemenea, din oră în oră, se vor ține conferințe ale unor companii, aceasta fiind ocazia perfectă de a învăța despre cultura lor, mediul de lucru și oportunități interne.

Târgul IT&C reprezintă un bun prilej de consultare și informare a ariei de joburi din România, atât pentru studenți, cât și pentru cei care nu mai sunt în spațiul academic, dar își doresc să își găsească jobul potrivit. Scopul principal al evenimentului este foarte bine definit de motto-ul evenimentului: ”Joburi pentru o generație”.

Pentru mai multe detalii, urmăriți evenimentul de Facebook de la goo.gl/F1qkf7 și site-ul oficial al evenimentului targ.lsacbucuresti.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează