Prima Rețea Națională a Meșteșugarilor Rurali se reunește la București

0

Care sunt beneficiile afilierii și planul de acțiune pentru anul următor?

Mai mult de 10 ONG-uri și asociații care acționează prin programe de dezvoltare comunitară vor participa vineri, 23 octombrie, la prezentarea primei Rețele Naționale a Meșteșugarilor Rurali. Evenimentul va avea loc la Clubul Tăranului Român (str. Monetăriei nr. 3), începând cu ora 10 și este a cincea dezbatere pe tema dezvoltării rurale prin meșteșuguri, pe care World Vision România o organizează în această lună, după întâlnirile regionale din Craiova, Sibiu, Iași și Cluj.

Scopul evenimentului este lansarea unei dezbateri publice asupra obiectivelor reţelei, criteriilor și beneficiilor afilierii la rețea și definirea statutului, a condițiilor de aderare și a planului de acțiune pentru anul 2016.
curs antreprenoriat darasti valcea

curs tesatorie Laza

discutii retea

„Există numeroase organizații care acordă sprijin meșteșugarilor, însă lipseste o structură la nivel național care să susțină în mod coerent dezvoltarea sectorului prin politici care să influențeze în mod direct legislația, modul în care se acordă finanțări, susținerea vânzărilor, fiscalitatea și să unească eforturile individuale”, spune Iulian Ifrim, Coordonator Reţea.

Interesul faţă de reţea al asociaţiilor care sprijină dezvoltarea meşteşugurilor a fost manifest la întâlnirile anterioare, aproape 15 asociații și ONG-uri exprimându-și dorinţa de a se afilia iniţiativei.

Peste 2000 de persoane vulnerabile din zonele rurale au fost ajutate prin proiectul MADE IN RURAL
Mai mult de 2000 de persoane din zonele rurale ale țării au beneficiat, în cadrul proiectului MADE IN RURAL, de consiliere și de formare profesională, 1600 dintre ei dobândind o calificare în țesătorie manuală, confecții articole textile, croitorie, antreprenoriat, lucrător în pensiuni turistice, comerţ sau operare mașini cu comandă numerică – în funcţie de cerinţele pieţei muncii locale.

Cei mai determinați 179 dintre participanţii la proiect au primit premii a câte 10.000 de lei net pentru deschiderea unei afaceri proprii şi peste 300 de oameni și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul mediatorilor MADE IN RURAL.

În plus, cele 18 ateliere meșteșugărești și de creație deschise prin proiect își vor continua activitatea, găzduindu-i pe cei care vor să își îmbunătățească tehnica şi să transmită mai departe arta meşteşugărească tradiţională.

„Vă mai amintiți serile de iarnă când lemnele trosnesc în sobă, afară ninge, iar camera e plină de râsete și voie bună pentru că vecinele s-au adunat la țesut? Oamenii erau parcă mai fericiti atunci, râdeau mai mult și din tot sufletul. Contextul s-a mai schimbat, dar războiul de țesut a rămas la fel. Împreună cu trei colege și sprijinite de World Vision Romania, am pus pe picioare această asociatie meșteșugărească, din dragoste pentru tradiție și frumos.”, povestește Adriana Ailioaiei, președintele Asociației Bujorii din Laza, fondată în cadrul proiectului MADE IN RURAL.

Meşterii populari au nevoie de recunoaştere publică

Fundaţia World Vision România dezvoltă de peste patru ani proiecte care urmăresc revitalizarea artei populare meşteşugăreşti şi promovarea acesteia ca oportunitate accesibilă oamenilor din mediul rural pentru dezvoltarea economică a comunităţilor.

Reţeaua naţională pentru susţinerea meşteşugarilor reprezintă pasul următor în structurarea iniţiativelor precedente şi urmăreşte să împuternicească asociaţiile de meşteşugari din spaţiul rural să găsească resurse şi resorturi pentru a se autosusţine şi a se dezvolta.

Reţeaua Naţională a Meşteşugarilor Rurali va facilita schimbul de resurse între organizaţiile existente la nivel naţional, de la informaţii de interes general – surse de finanţare, oportunităţi de desfacere etc – până la consultanţă specializată.

Reţeaua Naţională a Meşteşugarilor Rurali completează acţiunile desfăşurate de diverse instituţii sau ONG-uri în sprijinul meşterilor populari din spaţiul rural şi poate deveni structura care reprezintă public interesele acestora, în special în relaţia cu factorii responsabili de clarificarea situaţiei legislative a meşterilor populari.

Lansarea reţelei de susţinere a meşteşugarilor este unul dintre rezultatele proiectului MADE IN RURAL, proiect confinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Persoanele interesate de afilirea la reţea sunt aşteptate la eveniment pentru a afla mai multe detalii despre obiectivele şi oportunităţile oferite. Informaţii suplimentare despre afiliere pot fi obţinute de la Iulian Ifrim, Coordonator Reţea la tel. 0746 123 696 sau email iulian_ifrim@wvi.org .

www.madeinrural.ro

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, de dezvoltare comunitară şi advocacy punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile rurale, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valori creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 25 de ani de prezenţă în România a desfăşurat programe pentru mai mult de 500.000 de copii şi adulti, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează