Prima ediție a Bucharest Art Film Festival îi va fi dedicată lui Constantin Brâncuși

0

Asociația culturală Docuart și Institutul Cultural Român (ICR) anunță prima ediție a Bucharest Art Film Festival, care va avea loc în perioada 8-11 septembrie 2016 la Cinema Muzeului Țăranului – MȚR (Strada Monetăriei 3, Sector 1).

image004

Evenimentul își propune să aducă publicului bucureștean cele mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie, colecționari și artiști din toate mediile. Programul va cuprinde proiecții de film, dar și o serie de alte activități conexe, precum sesiuni de masterclass și dezbateri, expoziții, evenimente speciale – programul oficial va fi comunicat în perioada următoare.

Această primă ediție a festivalului de(spre) artă îi este dedicată lui Constantin Brâncuși, aducând în atenție materiale bogate privind viața și opera sa, în anul în care se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui sculptor.

Pentru cunoașterea, apropierea și pătrunderea sensurilor operei brâncușiene, filmul, cu precădere eseul documentar, ni-l aduce prin această primă ediție pe Constantin Brâncuși în București și poate, în viitor, prin noi realizări cinematografice, în mănunchiul de evenimente ce ar merita să preocupe mai consistent autoritățile din Târgu Jiu”, spune Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român.

Evenimentul este organizat de asociația culturală Docuart și Institutul Cultural Român (ICR), având ca parteneri Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) și Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR). Printre obiectivele festivalului se numără promovarea formelor și produselor de artă naționale, promovarea creațiilor de film despre artă și aducerea la suprafață a moștenirii lăsate de Constantin Brâncuși. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează