Premiile Senatului şi Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2015

0

Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie va avea loc luni, 25 mai la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

uniter

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 16.03.2015 Senatul a acordat următoarele premii:

PETER BROOK – Premiul de Excelenţă – în omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc

Au mai fost propuşi: Richard Balint, Gigi Căciuleanu, Corina Cernea, Theodor Danetti, David Esrig, Ioana Dragoş Gajdo, Petre Ghimbăşan, Liliana Ghiţă, Claudia Ieremia, Petre Panait, traducătoarea Antoaneta Ralian, Elvira Platon Rîmbu, Ion Rizea, Emil Sauciuc, Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu, Daniel Vulcu, Robert Wilson sau Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Festivalul Naţional de Teatru – ediţie aniversară 25 de ani, proiectul 9G – Noua generaţie al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe de la Cluj, ediţia a IV-a.

Premiul pentru întreaga activitate:

Actor: VLADIMIR JURĂSCU

Au mai fost propuşi: Ion Abrudan, Constantin Cojocaru, Costel Constantin, Emil Coşeru, Damian Crâşmaru, Vladimir Găitan, Dinu Ianculescu, Nemes Levente, Alexandru Mereuţă, George Mihăiţă, Valentin Mihali, Gelu Niţu, Alexandru Repan, Rudy Rosenfeld, Traian Stănescu, Anton Tauf, Sergiu Tudose, Eugen Ţugulea, Gheorghe Visu, Dionisie Vitcu, Fülöp Zoltán, Florin Zamfirescu.

 

 

Actriţă: MIHAELA ARSENESCU WERNER

Au mai fost propuse: Simona Bondoc, Ioana Bulcă, Florina Cercel, Ioana Crăciunescu, Ibolya Csíky, Tania Filip, Irene Flamann Cătălina, Cornelia Gheorghiu, Liliana Ghiţă, Monica Ghiuţă, Maria Gornic, Mariana Ivaşcu, Rodica Mandache, Adela Mărculescu, Ileana Ploscaru, Gabriela Popescu, Tamara Popescu, Magda Stief Mugur, Adriana Trandafir, Leonie Waldman Eliad.

Regizor: ALEXANDER HAUSVATER

Au mai fost propuşi: Andrei Belgrader, Kincses Elemér, Victor Ioan Frunză, Petrikă Ionescu, Gheorghe Jora.

Scenografie: CLARA LABANCZ

Au mai fost propuşi: Vioara Bara, Luana Drăgoiescu, Adriana Grand, Maria Miu, Viorica Petrovici, Florinela Popescu Fărcăşanu, Unda Popp, Eugenia Tărăşescu Jianu.

 

 

Critică şi istorie teatrală: MIRA IOSIF

Au mai fost propuşi: Adrian Mihalache, Mya Liontescu, Mircea Morariu, Ion Parhon, Nicolae Prelipceanu, Mircea Tomuş, Mariana Voicu.

PREMII SPECIALE

Premiu special acordat Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti pentru Galele Absolvenţilor

Pentru a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu.

Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele:

Cel mai bun spectacol:

 

„De vânzare / For Sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon Bucureşti

„Mobilă şi durere”, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

„Omul cel bun din Seciuan”, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cel mai bun regizor:

 

Victor Ioan Frunză pentru spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Radu Nica pentru spectacolul „Incendii”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Andrei Şerban pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cel mai bun scenograf:

 

Andrada Chiriac  pentru scenografia spectacolului „Cerere în căsătorie”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

Adriana Grand pentru scenografia spectacolului „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Iuliana Vîlsan pentru scenografia spectacolului „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal:

Vlad Ivanov pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”,  Teatrul Bulandra Bucureşti

Sorin Leoveanu pentru rolul Hitler din spectacolul „Mein Kampf”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Adrian Nicolae pentru rolul Gore din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:

 

Alexandra Fasolă pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Anca Hanu pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Daniela Török pentru rolul Sally Bowles din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara

 

Cel mai bun actor în rol secundar:

 

Mihai Călin pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Andrei Huţuleac pentru rolul Urechiatu΄ din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Georg Peetz pentru rolul Conférencier din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara

 

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Ana Ciontea pentru rolul Mama din spectacolul „Numele”, Teatrul Foarte Mic Bucureşti

Ana Covalciuc pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul  „Omul cel bun din Seciuan” , Teatrul Bulandra Bucureşti

Katalin Berekméri pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

 

Critică teatrală:

Claudiu Groza

Doru Mareş

Ion Parhon

 

Teatru radiofonic:

„Fantomele din Canterville”, după Oscar Wilde, scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi

„Henric al V-lea” de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer

„Metamorfoza”, după Franz Kafka, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican

 

Teatru TV:

„Roman teatral (Însemnările unui nebun)”, după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare şi regie: Vitalie Lupaşcu

„Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin

„Zi că-ţi place !”, după Valentin Nicolau, adaptare şi regie: Cornel Mihalache

 

Debut:

Vlad Nemeş pentru rolul M din spectacolul „Cockoşi”, Teatrul ACT Bucureşti

Ciprian Nicula pentru rolurile din spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea

Ana Bianca Popescu pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, Teatrul Foarte Mic Bucureşti

 UNITER

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează