Premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană

0

MANIFEST ARTISTIC DESPRE ORAȘUL BUCUREȘTI

ARCUB prezintă premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană pe 17 septembrie, de la ora 20:00

Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă pe data de 17 septembrie 2016, de la ora 20:00, premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană, un spectacol de tip devised theater, coordonat de regizorul Radu Nica după un concept de Florin Fieroiu. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a sediului ARCUB Gabroveni, din Str. Lipscani, nr. 84-90.

Afis Bucuresti Instalatie Umana web

București. Instalație umană este un mix original ce îmbină teatrul, mișcarea, instalația video și muzica, pentru a reda o imagine critică a Bucureștiului de azi. Publicul asistă la un manifest al tinerei generații de artiști, frontal și angajat politic, care pune într-o nouă perspectivă spiritul și energia debordantă a capitalei. Pornind de la întâmplări personale, cărți de istorie sau de poezie, întâlniri cu reprezentanții unor comunități reprezentative pentru București, echipa spectacolului a creat un text secvențial, care surprinde orașul cu gropi și străzi aglomerate, dar și locul care ne dezvăluie uneori spații magice.

Cu măști deformatoare pe față (create de scenograful Andu Dumitrescu), performerii Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci și Ciprian Nicula privesc publicul ce intră la spectacol. Apoi, esențializat, deformat, cinic, dau naștere unor personaje cu care fiecare locuitor al orașului a intrat în contact cel puțin o dată în viață. Oameni obișnuiți, care parcurg aceleași trasee repetitiv (mișcarea scenică Florin Fieroiu), politicieni, corporatiști, adolescenți teribiliști sau locuitori ai cartierelor rău famate se perindă pe scenă. Evenimente ce au marcat istoria orașului – cutremurul din 1977, regimul comunist, revoluția din 1989 sau tragedia din clubul Colectiv – se succedă într-un ritm rapid, tipic bucureștean. Imaginile video (Andu Dumitrescu) și ritmurile cotidianului (Vlaicu Golcea) însoțesc această panoramare a unui spațiu pe care tocmai locuirea zilnică îl ascunde privirii critice.

IMG_7210

Toate aceste elemente sunt integrate natural și detașat de regizorul Radu Nica, într-o producție care, fără a-și propune să fie politically correct, arată imaginea unui oraș pe care o poți recunoaște sau pe care o poți contesta, dar care, cu siguranță, nu te lasă indiferent.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează