Premieră „Funky Depresia”- parte din proiectul „Mind The Gap – Percepția tinerilor asupra depresiei”

0

„Funky Depresia” de Sabina Grădinaru

10 octombrie, ora 20:00, Sala Atelier – UNATC (str. Matei Voievod nr. 75-77)

Regie: Andreea Iacomiță

Distribuție: Sabina Grădinaru, Iasmina Petrovici, Alexandru Iordache și Corina Ivanov.

Spectacolul „Funky Depresia” are premiera pe data de 8 octombrie, ora 19:00, la Centrul de Teatru Educațional Replika.

Spectacolul face parte din proiectul „Mind The Gap – Percepția tinerilor asupra depresiei”. Organizator: Asociația Culturală Philmys.

Construit pe un fond comic,  „Funky Depresia”   dezbate modul în care este percepută depresia în secolul al XXI-lea și efectele dezarmante ale acesteia, mai ales în rândul tinerilor.

Proiectul „Mind the Gap” cuprinde mai multe activități printre care și ateliere de teatru-forum, realizarea unei instalații de artă colectivă pe tema depresiei și un program de coaching și implicare activă prin care tinerii vor beneficia de experiența și susținerea specialiștilor din domenii precum: business corporate, anteprenoriat, artă, educație, tehnologie etc.

Proiectul „Mind The Gap” este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural (AFCN).

La toate activitățile din cadrul proiectului, participarea este gratuită.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează