Prea bun pentru a fi risipit

0

Fundația TERRA Mileniul III, împreună cu fundația Auchan Pentru Tineri, lansează proiectul „Prea bun pentru a fi risipit” ce abordează problema risipei alimentare și se adresează elevilor cu vârsta între 10 și 18 ani. Proiectul își propune creșterea conștientizării privind risipa alimentara a elevilor din 6 școli din București, precum și transmiterea acestui mesaj în comunitate.

2

Pe parcursul anului școlar 2016-2017, cei doi parteneri își propun să susțină un curs de 4 lecții de „Educație privind risipa alimentară” în fiecare dintre cele 6 școli selectate, respectiv Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, Școală Gimnazială „Petre Ghelmez”, Școală Gimnazială Nr. 193, Școala Gimnazială Nr. 56, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Europeană București. În total, se urmărește realizarea a peste 30 de ore  de „Educație privind risipa alimentară” de care vor beneficia aproximativ 300 de elevi.

În cadrul acelorași școli va fi inițiat un concurs de creație prin care elevii sunt invitați să conceapă o campanie de promovare a celor „5 pași împotriva risipei alimentare” prin mijloace artistice (pictură, desen, colaje, video etc). Cei 5 pași împotriva risipei alimentare promovați în cadrul proiectului sunt:

  • Fă-ți o listă de cumpărături bine calculată. Gândește-te bine ce vrei și cât vrei să cumperi deoarece asta te ajută să economisești și să ai tot timpul alimente proaspete acasă.
  • Depozitează-ți alimentele acasă astfel încât sa nu uiți de ele. Scoate alimentele mai perisabile în față.
  • Folosește resturile. Legumele rămase de la o supă pot deveni o salată gustoasă.
  • Congelează ce nu vei folosi în ziua următoare.
  • Compostează! Nu uita, resturile alimentare pe care le arunci la gunoi pot deveni îngrășământ pentru alte alimente.

Proiectul derulat de Fundația TERRA Mileniul III și fundația Auchan pentru Tineri își propune să tragă un semnal de alarmă, în condițiile în care în România se aruncă anual la gunoi milioane de tone de alimente. Fenomenul este la fel de extins precum în Vestul Europei, dar în România trăiesc peste 8 milioane de oameni în risc de sărăcie, iar aproape 5 milioane sunt oficial săraci.

„Suntem țara cu cea mai mare inegalitate între bogați și săraci din Uniunea Europeană în care unii aruncă multă mâncare la gunoi iar alții nu prea au ce să mănânce. De aceea este nevoie de acțiune pentru ca risipa alimentară să fie redusă prin educație. Iar din experiența noastră din alte proiecte, știm că cei mai receptivi la problemele de acest fel sunt copiii. Tocmai de aceea ne adresăm cu acest proiect elevilor”, a declarat Lavinia Andrei, președintele Fundației TERRA Mileniul III.

Auchan România, o companie responsabilă

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare – al doilea comerciant din ţară, cu circa 11.000 de angajaţi – al cincilea angajator privat din România, cu o cifra de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de Euro în 2015 şi propune celor circa 5 milioane de locuitori din 18 oraşe în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea acțiunilor de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor naturale, oferirea la vânzare a unor produse care protejează mediul. www.auchan.ro

Fundația TERRA Mileniul III este o organizație de protecție a mediului care dezvoltă proiecte ecologice și de educație la nivel național și internațional, în domeniile energiei, transportului și schimbărilor climatice. 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează