Poveştile copilăriei te pot ajuta să ai o viaţă mai bună – Atelier neconvenţional de dezvoltare personală

0

Din 31 iulie, la Fundaţia Calea Victoriei, descoperi cum te influenţează basmele auzite în copilărie şi cum te pot ajuta acum, ca adult, să ai o viaţă mai armonioasa şi mai împlinită.

Cursul Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine îţi propune o abordare a poveştilor ca tehnică de terapie, întâlnită sub denumirea de “metoda fabulaţiei”.

Poveştile reuşesc să tămăduiască acolo unde raţiunea reuşeşte să vatăme. Tehnica fabulaţiei, despre care vom discuta la curs, poate fi utilizată ca metodă de stimulare a autovindecării, de aprofundare a conştiinţei de sine şi de dezvoltare a creativităţii. Este vorba de o metodă utilizabilă de oricine, pe cont propriu, fără vreo contraindicaţie, destinată menţinerii părţii creative a minţii noastre, una care tinde să se atrofieze dacă e neglijată în favoarea exerciţiului tiranic şi exclusivist al raţiunii.

Pe lângă sensul lor vindecător, regenerator, relaxant, transformator etc., poveştile mai au şi darul de a atinge cu magia lor sufletele celor prezenţi, purtându-le către un tărâm fascinant la capătul căruia avem mai presus de toate surpriza de a ne trezi faţă în faţă cu noi înşine, cei de dincolo de măşti, de frici, de convenienţe sau cenzuri. Ghid pe urmele poveştilor vindecătoare ne va fi Monica Găitănaru, psihoterapeut şi analist jungian.

Cursul va parcurge următoarele etape:

1. Introducere. Regalitatea diurnă a conştiinței şi simbolurile giuvaierului din măr.

2. Arhetipul umbrei şi maimuța din sala tronului. Roluri şi farse ale tricksterului.

3. Stihiile trecutului şi enigmele salvatoare. Călătoria inițiatică spre inconştient.

4. Alchimia cunoaşterii de sine, procesul de individuație şi darurile zeului. Simbolistica mandalei.

5. Chipurile eu-lui şi povestea vindecătoare. Simboluri şi metafore din poveşti ca suport pentru viața cotidiană.

Te poţi înscrie la curs pe adresa contact@victoriei.ro, iar mai multe informaţii poţi citi aici.

Lector: Monica Găitănaru
Dată începere: 31 iulie 2016, Oră curs: 19:00
Număr ateliere: 5, Frecvenţă: zilnic, luni 31 iulie-vineri 4 august (o întâlnire durează 2h)

Cost: 275 ron (total pentru 5 întâlniri), Cost redus (studenţi, pensionari): 250 ron (total pentru 5 întâlniri)
Loc: Fundaţia Calea Victoriei, str. Popa Soare nr. 40, et. 1, Bucureşti

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează