Povestea viorii lui George Enescu merge mai departe

0

Povestea viorii lui George Enescu merge mai departe

Povestea viorii Guarneri del Gesu, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, continuă în perioada 12-19 septembrie 2017. Dacă la Bucureşti marele compozitor este omagiat de mari orchestre, interpreţi şi dirijori de pe întreg mapamondul, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail merg în localităţi mai mari sau mai mici din ţară, ducând muzica mai aproape de oameni, aşa cum însuşi Enescu obişnuia să facă.

5.Turneul Vioara lui Enescu

Turneul Vioara lui George Enescu,  organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ajunge anul acesta la Alba Iulia, Deva, Pucioasa, Tulcea şi Slatina.

Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, pentru sunetul său unic, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu, este instrumentul de care Gabriel Croitoru s-a îndrăgostit:

“Eu, la rândul meu, am o vioară veche italiană,  care se pare că face parte dintre viorile importante. Încă nu ştiu exact ce meşter lutier a făurit-o.  Însă mi s-a spus de  foarte multă lume că e dintre cele mari şi m-am dus, foarte încrezător, cu vioara mea la Muzeul Enescu să văd şi eu cum sună, comparativ cu un Guarneri, bineînţeles. Acolo, toată lumea încântată… Au închis porţile muzeului şi au venit să asiste, căci nimeni nu văzuse,  cu foarte mici excepţii,  instrumentul.  Aşadar, le-am scos. A mea era  mult mai arătoasă decât această vioară Guarneri. Am tras două note pe a mea şi apoi, când am pus mâna pe Guarneri, am şi strâns-o repede  pe-a mea. Nu era cale de întors, era mult mai strălucitoare.  Cu toate că, iată, după 50 de ani în care nu fusese cântată decât foarte rar, ocazional, vioara s-a păstrat, din fericire, în condiţii foarte  bune, datorită seifurilor şi tuturor sistemelor de conservare de la muzeu. Insă,  toată lumea recunoaşte că, de când a reînceput să sune  pe scenă, îşi redobândeşte, de la un an la altul, calităţi pe care, cu siguranţă, le-a avut înainte”, povesteşte violonistul.

Cei doi muzicieni au pregătit un program ce cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian.

Pentru detalii despre turneu, vă invităm să consultaţi site-ul www.vioaraluienescu.ro

ITINERAR TURNEU:

12 septembrie,  Alba Iulia, Casa de cultură

13 septembrie, Deva, Sala Pro Arte

16 septembrie,  Pucioasa, Centrul Cultural European

17 septembrie, Tulcea, Teatrul “Jean Bart”

19 septembrie, Slatina – Centrul cultural “Eugen Ionescu”

Recitalurile incep la ora 19.00

Un proiect: Radio România

Organizator: Centrul Cultural Media Radio România

Coproducători : Radio România Cultural, Radio România Regional și TVR 3

Parteneri: Accendo, Senia Music, Muzeul Naţional George Enescu

Sponsor: Vimetco-Alro Slatina

Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Observator Cultural,România TV, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte,  Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Media Trust

Parteneri culturali: Municipiul Alba Iulia, Asociația Culturală ”DevArt”, Colegiul Național Decebal Deva, Primăria Pucioasa,Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează