Povestea pantofilor – De la sandalele greco-romane la extravagantele secolului XXI

0

Povestea pantofilorFundatia Calea Victoriei va invita miercuri, 21 Ianuarie 2015, ora 19 :00 la conferinta Povestea pantofilor – De la sandalele greco-romane la extravagantele secolului XXI, sustinuta de istoricul Monica Neatu.

“Va invit, sa descoperim impreuna, intr-o discutie relaxata, istoria unuia dintre cele mai iubite si dorite accesorii. Vom afla, cu ajutorul imaginilor, povestea unor creatii mitice, ce se afla si astazi printre piesele favorite ale doamnelor cochete.”-Monica Neatu

Stralucitori sau comozi, colorati sau monocromi, pantofii au dat eleganta si sarm tinutelor feminine, de-a lungul istoriei. Asortati cu toaletele doamnelor cochete, ei au starnit dispute aprige si priviri curioase. De la sandalele antichitatii pana la pantofii curtezanelor venetiene, o lume a elegantei, dar si a simtului practic ni se infatiseaza. Pantofii sunt parte integranta a istoriei costumului, povestea lor este si istoria anumitor metamorfoze socio-culturale.

Vom porni in calatoria noastra din Antichitate, atunci cand a fost impus un model de sanda purtat pana astazi, pentru a ajunge in evul mediu si epoca moderna, cand incep sa se faca simtite primele diferentieri nete intre pantoful masculin si cel feminin. Colectiile muzeelor franceze detin nenumarate schite si perechi ce au apartinut reginei elegantei, Maria Antoaneta. Preocupata de trenduri, regina detinea o colectie impresionanta de pantofi asortati tinutelor sale rafinate.

Epoca de glorie a pantofilor a inceput atunci cand designeri avangardisti, precum Paul Poiret si Coco Chanel, au scurtat lungimea fustelor, oferind privirilor gleznele si pantofii doamnelor.

Vedetele de la Hollywood isi accesorizau tinutele, in epoca Marelui Gatsby, cu pantofii creati de Salvatore Ferragamo. Copilul teribil al modei interbelice, Elsa Schiaparelli, a transformat pantoful in palarie si a oferit modele fabricate din materiale rare. Mai tarziu, colaborarile mitice dintre Christian Dior si Roger Vivier, Coco Chanel si Raymond Massaro/ Rene Mancini au oferit pantofi asortati tinutelor sofisticate. O istorie a pantofilor nu se poate incheia fara a aminti povestea miticilor balerini. Istoria lor incepe pe Rue de la Paix, aproape de stralucitoarea Opera Garnier. Aici, Rose Repetto a creat faimosii balerini Cendrillon, imaginea stilului parizian.

 

Lector: Monica Neatu

Data: miercuri 21 Ianuarie 2015 ; Ora: 19:00

Varsta Minima: 16 ani

Cost: 35 ron ;Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 30 ron

Locul desfasurarii: Str Popa Soare 40, etaj 1 (in apropierea Rondului Pache Protopopescu si Bisericii Sfanta Vineri-Blv Corneliu Coposu)

Inscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează