Poveste de iarna: workshop de scriere creativa

0

Fundatia Calea Victoriei va invita din 9 decembrie, ora 19:00, la un atelier de scriere creativa care isi propune, in doua intalniri cuprinzatoare, conturarea unor povesti despre Bucuresti si misterele lui -Poveste de iarna: workshop de scriere creativa cu Mario Barangea.

Poveste de iarna

Nenumaratele istorii care circula in dedesubturile acestei urbe merita un punct de convergenta si acesta, va propun, ar fi mai mult decat interesant sa aiba ca substanta ideea de fantastic, de mister, de „pecete a tainei„, dupa vorba lui Mateiu Caragiale.

Desi vor fi doar doua intalniri (insuficiente pentru explorarea tehnica a subiectelor), aceasta nu inseamna ca firul narativ, in oricare dintre cazuri, nu va fi construit cu atentia cuvenita. In egala masura relaxant, detasant si tentant prin arheologia stilistica a (re)gasirii propriei voci, acest atelier scurt va fi prilejul perfect pentru sondarea abilitatilor de povestitori ale participantilor.

Singurele lucruri necesare sunt buna dispozitie si dorinta de a accede la poveste.

Lector: Mario Barangea
Data incepere: 9 decembrie 2015; Ora curs: 19:00
Numar ateliere: 2
Frecventa: saptamanal, miercuri
Cost: 110 ron; Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 100 ron
Loc desfasurare: Fundatia Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1
Inscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează