Porțile Federației Române de Fotbal se deschid din nou pentru copiii din Ferentari

0

Ziua Porților Deschise la cantonamentul naționalei României

Pe 1 mai, 60 de copii din Ferentari se antrenează la Centrul de Fotbal al Federației Române de Fotbal (FRF) de la Buftea alături de fotbaliști ai naționalei și de alți 60 de copii proveniți din medii sociale defavorizate. Scopul evenimentului este promovarea fotbalului în școli și integrarea prin sport a copiilor marginalizați.

Acțiunea organizată de către FRF în partneriat cu Policy Center for Roma and Minorities (PCRM), Corporeanima și Fundația Regina Maria, le oferă copiilor participanți șansa de a juca fotobal sub îndrumarea antrenorilor loturilor naționale de juniori între orele 10:00 și 13:00.  Dr. Cornel Bârsan, medicul loturilor naționale de juniori, va da copiilor sfaturi despre cum pot urma o alimentație sănătoasă. În plus, copiii vor primi cadouri. Evenimentul marchează începutul unei serii de acțiuni ce vor culmina cu UEFA Grassroots Day pe data de 16 mai. Presa este invitată la eveniment.

PCRM aduce la eveniment 60 de elevi de la Școlile nr. 136 și 2 din Ferentari cu care lucrează din 2010 în cadrul Clubului de Educație Alternativă, un program model care le oferă copiilor roma și non-roma din ghetoul din Ferentari o șansă să rupă cercul vicios de sărăcie și marginalizare în care se află prin educație și activitiăți sportive și artistice. Clubul de Educație Alternativă utilizează la maxim potențialul sportului de a reclădi în copii încrederea în sine, motivația, disciplina, spiritul de colaborare și speranța că pot avea succes la școală și în viață.

Înființată în 2008, PCRM este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit de tip think-tank, care sprijină comunitatea romă prin intervenții directe (în special prin programe de educație alternativă pentru copii roma si non-roma din Ferentari) și crează oportunități de dialog și sensibilizare a opiniei publice pe teme precum diversitate vs. discriminare, respect vs. rasism, și incluziune vs. excluziune socială. FRF este un partener strategic al PCRM, care ni s-a alăturat atât pentru activități educaționale pentru copii cât și pentru a promova un mesaj anti-rasism în lumea fotbalului.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează