Polonia, ţara cu patru premii Nobel pentru literatură, oaspete de onoare al Bookfest 2014

0

Institutul Polonez din Bucureşti vă invită marți, 27 mai, de la ora 11.00, la conferinţa de presă prilejuită de deschiderea oficială a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014, ediția a IX-a. Salonul de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor din România, se va desfășura la Romexpo, în perioada 28 mai-1 iunie 2014. Conferința de presă va avea loc la librăria Bastilia, iar în cadrul ei vor fi anunţate evenimentele speciale organizate de Institutul Polonez din București, ca reprezentant al Poloniei, ţară invitată la Bookfest 2014. Conferința va fi moderată de Mircea Vasilescu, redactor-șef al revistei „Dilema veche”.

La conferința de presă, reprezentanţii Institutului Polonez vor furniza informaţii despre  autorii din Polonia care sosesc în România precum și despre programul evenimentelor ce vor avea loc pe toată durata Bookfest. La conferința vor participa: E.S. Marek Szczygieł, ambasadorul Republicii Polone în România, Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, Piotr Marciszuk, președintele Federației Europene a Editorilor, Janusz Leon Wiśniewski, scriitor invitat la Bookfest, Leszek Biały, director adjunct al Institutului Polonez.

„Participarea Poloniei ca ţară invitată la Bookfest 2014 este cu siguranță cel mai important proiect al Institutului Polonez din acest an și unul dintre cele mai importante evenimente organizate de Institutul Polonez din București. Suntem mândri că putem prezenta literatura polonă cititorilor români în cadrul unei manifestări de amploarea Bookfest” – spune Leszek Biały, directorul adjunct al Institutului Polonez.

Majoritatea evenimentelor organizate de Institutul Polonez vor avea loc la Romexpo (la standul Poloniei, aflat în pavilionul C4, standurile unor edituri partenere ale Institutului și pe scena din pavilionul C4). De asemenea, în perioada premergătoare Salonului, precum și pe întreaga durată a acestuia, în tot orașul se vor desfășura o serie de evenimente conexe Bookfest.

Afis_ Polonia tara invitata la Bookfest 2014

Participarea Poloniei la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2014 va avea loc sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”.

Participarea Poloniei ca ţară invitată la Bookfest 2014 beneficiază de sprijinul Institutului Cărții de la Cracovia și al firmei Tymbark-Maspex România.

Parteneri media: Accente, bookblog.ro, metropotam.ro, Observator Cultural, petocuri.ro, Radio RFI România, Șapte Seri,  Zeppelin, 121.ro

Despre Institutul Polonez

Institutul Polonez din Bucureşti a fost înfiinţat în 2001, principala sa misiune fiind răspândirea în lume a culturii poloneze, a cunoştinţelor despre istoria şi patrimoniul naţional, precum şi promovarea colaborării în domeniile culturii, educaţiei, ştiinţei şi vieţii sociale. Printre îndatoririle principale ale Institutului se numără pătrunderea culturii poloneze în cele mai importante centre din România și Republica Moldova, grija pentru asigurarea unei prezenţe poloneze însemnate în acţiunile internaţionale, precum şi crearea unor relaţii durabile între partenerii polonezi şi străini, activi în sfera schimbului cultural internaţional.

www.culturapoloneza.ro

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.