Platformele de responsabilitate socială ale MOL România fac diferența

0

MOL România împlinește anul acesta 20 de ani de prezență în România, două decenii în care compania s-a dezvoltat sustenabil alături de comunitățile din care face parte. De fapt, succesul nu trebuie măsurat doar din perspectivă financiar-economică, prin raportare strictă la indicatori performanță, ci și prin raportarea la comunități și la impactul pe care activitatea companiei o are asupra acestora.

imagine mediu
Programul Spații Verzi în mediul urban

Acțiunile de responsabilitate socială ale MOL România au debutat în urmă cu zece ani, cu programul „Spații Verzi”, iar acestuia i s-au adăugat mai multe platforme care ne ajută să ne implicăm în viața comunităților: Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, care susține cauzele copiilor cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave; Programul MOL – Pot ajuta? care sprijină tinerii sportivi și artiști la începutul carierei lor; Premiile Mentor pentru Excelență în Educație, care răsplătesc profesorii și antrenorii care dezleagă aripile tinerilor ajutându-i pe aceștia să parcurgă calea ce duce către măiestrie. Acestora li se adaugă programul de colectare a uleiului alimentar uzat și programul de voluntariat intern, prin care angajații MOL România își aduc contribuția lor la dezvoltarea comunităților.

Compania a înțeles încă de la început că orice inițiativă poate avea succes doar dacă este dublată de consecvență pe termen lung. De aceea, programele MOL de responsabilitate socială au devenit un sprijin constant și un partener de încredere pentru tinerele talente artistice și sportive, respectiv pentru organizațiile neguvernamentale și asociațiile care derulează proiecte de mediu, de educație sau de sănătate. Un proiect separat, început în 2012, este cel privind colectarea uleiului alimentar uzat de la populație, în cadrul căruia compania pune la dispoziție capacitățile sale logistice și efortul angajaților pentru colectarea selectivă a acestui deșeu. De asemenea, există programul intern de voluntariat al angajaților, susținut și de companie, prin care angajații MOL România s-au implicat direct în amenajarea și renovarea mai multor case de copii și cel de conștientizare a necesității de a respecta participanții la trafic.

De la începutul derulării programelor de CSR, alocările pe programe se prezintă astfel:

– Programul MOL Pentru Sănătatea Copiilor – 1,755 milioane lei

– Programul MOL Pot Ajuta? – 2,52 milioane lei

– Programul MOL Spații Verzi – 4,838 milioane lei

– Premiul Mentor – 0,4 milioane lei

Totalul finanțărilor acordate prin aceste programe până în prezent a depășit astfel 9,4 milioane de lei. Pe lângă aceste programe, este cunoscut sprijinul acordat de MOL România manifestărilor culturale, cum ar fi UNITER și TIFF, precum şi cele prin care susţine proiectele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, sau activitatea sportivă a campionului paralimpic la ciclism Eduard Carol Novak.

Profesorul american de economie Jeffrey Sachs a sintetizat probabil elocvent starea de spirit care trebuie să ne ghideze pe calea unei creșteri durabile și sănătoase a comunităților: „Trebuie să apărăm interesele acelora pe care nu i-am întâlnit și nu îi vom întâlni niciodată”.

Poate cel mai important rezultat al programelor noastre programe, pe lângă cele cuantificabile, este creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului larg, a importanței pe care trebuie să o acordăm celor din jurul nostru. În numele echipei MOL România, dorim să le mulțumim pentru devotament atât experților cât și voluntarilor care, în număr impresionant, ne demonstrează că ajutorul este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Și mai ales pentru că se gândesc să ajute semeni pe care nu i-au cunoscut, și poate nici nu îi vor cunoaște vreodată

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează