Pianistul de jazz Ion Baciu Jr. va concerta la Sala Radio

0

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție – inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio!

Joi, 12 noiembrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente lunare intitulate „JAZZ PE ROMÂNEŞTE”, Ion Baciu Jr. va cânta cu Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului formației, Ionel Tudor. Seara de jazz va fi prezentată de Florian Lungu.

Big Band Radio_Foto_Liviu Ungureanu

Născut într-o familie cu tradiție muzicală (tatăl său, dirijorul Ion Baciu, a condus Filarmonica de Stat din Iași), Ion Baciu Jr. a făcut la doar 16 ani primele imprimări în studio-ul Radio Iași. La 17 ani a participat pentru prima oara la Festivalul de Jazz de la Sibiu, fiind considerat o revelație. Pâna la plecarea din țară în 1987, a fost apreciat în România la festivalurile de la Sibiu, Brașov, Costinești și la cele internaționale de la Budapesta, Praga, Debrecen, devenind, conform criticii și presei, unul dintre reperele jazz-ului românesc și european.

A cântat cu cei mai mari muzicieni români de jazz din toate generațiile: Dan Mândrilă, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Johnny Răducanu. În 1981, a fost lansat discul Electrecord “Jazz cu Ion Baciu jr”. La 21 de ani a obținut premiul I – categoria pian, în cadrul competiției Jazz Nad Odra, la Wroclaw, în Polonia, unul din cele mai prestigioase festivaluri europene de jazz.

Emigrat în Suedia din 1987, a urcat pe cele mai mari scene de jazz, fiind invitat inclusiv la prestigiosul Stockholm International Jazz Festival. A avut concerte în Franța, Austria, Germania, Polonia, Cehia, Rusia, Italia, Belgia și România. A făcut parte din Cvintetul Peter Asplund-Johan Hörlen, cu care a înregistrat albumul “Open Mind” în 1995. A apărut în 1993 pe albumul saxofonistului Krister Andersson “About Time”, în 2000 pe cd-ul „The Blue Precentor” al Sextetului Dan Johansson, și în același an a devenit membru al Norrbotten Big Band condus de Tim Hagans, cunoscut trompetist american de jazz. A avut ocazia să cânte cu mari muzicieni ai lumii, ca Toots Thielemans, Jerry Bergonzi – cu care a cântat și în formație restrânsă – Ted Nash, Bob Brookmeyer, Palle Danielsson ș.a.

În ultimii ani, Ion Baciu a activat mai mult în Suedia, printre cei mai notabili artiști alături de care a evoluat numărându-se Tom Harrell și Dick Oats, într-un turneu organizat de High Coast Big Band, condus de Fredrik Norèn.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează