Peste 740 de alergători au participat la Crosul Pădurii – Dolce Sport

0

 Sâmbătă, 8 iunie 2013, în Parcul Tineretului, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Crosului Pădurii powered by Dolce Sport, evenimentul sportiv de strângere de fonduri pentru campania Pădurea Copiilor  a Asociaţiei ViitorPlus. Sponsorul principal al evenimentului a fost Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom.

 Start (2) (Large)

În ciuda vremii ploioase, peste 740 de persoane au alergat cu scopul de a  strânge fonduri pentru Pădurea Copiilor, o campanie a programului ”Adoptă un copac!” prin care se doreşte plantarea câte unui puiet pentru fiecare nou-născut din România. În urma evenimentului s-au strâns fonduri pentru plantarea și îngrijirea a 12.000 de puieți, a căror plantare va începe în această toamnă în comuna Poroschia, din județul Teleorman. Pădurea va fi îngrijită timp de 5 ani, de-a lungul cărora vor fi realizate prașile și completări, până va ajunge la stadiul de masiv și nu va mai fi nevoie de intervenție din exterior pentru a se dezvolta.

 

250 copii și 490 alergători amatori si  profesionişti au participat la cele 3 curse clasice: Mini-maratonul de 10 km, Cursa de 3 km şi Cursa Copiilor (500m sau 1km). Clasamentul general la Mini-maratonul de 10 km a fost: locul 1, câştigat de Gheorghe Șurlea, locul 2 de Alina Petrescu şi locul 3 de Victor Vlad. Dolce Sport a oferit ca premiu special,  o minge oficiala Euro 2012, cu autografele fotbalistilor Panduru Basarab și Iulian Miu, lui Gheorghe Șurlea, cel mai rapid concurent de la MiniMaraton. Rezultatele complete ale curselor pot fi consultate pe site-ul Crosul Pădurii.

O parte dintre concurenţi au dat curs invitaţiei de a veni îmbrăcați într-un costum inedit. Costumul câştigător a fost cel de Xena şi a fost purtat de Raluca Borozan

 

Printre participanții la eveniment s-au numărat și: expertul Dolce Sport Iulian Miu, Alina Petrescu (dublu campioana națională la Maraton), DJ Wanda și Vladimir Drăghia.

 

“Sunt onorat că am participat alături de sute de oameni care au arătat că le pasă, nu doar de acest prezent, dar și de generațiile viitoare.  Sunt, de asemenea, onorat că am reprezentat Dolce Sport în acest eveniment și că am transmis mesajul că suntem un partener de încredere pentru  cei care cred în sport ca manifest pentru o viață mai bună”, a declarat fostul internațional Iulian Miu, acum expert Dolce Sport.

 

Concurenţii şi-au putut alege o echipă în care să alerge, în funcţie de preferinţele pentru o anumită specie de arbori sau pentru unul dintre alergătorii de anduranţă care au fost căpitani de echipă: echipa Frasin a fost condusă de Gabriel Solomon, echipa Stejar a fost condusă de Adrian Ber, iar echipa Tei a fost condusă de Andrei Roşu. La sfârşitul probelor, a ieşit câştigătoare echipa  ai cărei membri au alergat cei mai mulţi kilometri cumulaţi, echipa Tei cu 1100 km. De asemenea, echipa Frasin a cumulat 1050 km, iar echipa Stejar a alergat în total 900 km.

 

Crosul Pădurii – Dolce Sport 2013 s-a aflat sub umbrela amplei campanii Mişcarea face bine, lansată în urmă cu 3 ani de către Dolce Sport. În cadrul acestei campanii va avea loc și anul acesta evenimentul “Cea mai mare ora de sport ”, pe data de 6 iulie, în Parcul Herăstrău, respectiv 26-27 iulie în Mamaia.

 

Evenimentul Crosul Pădurii – Dolce Sport 2013 a fost organizat cu ajutorul partenerilor strategici Primăria Municipiului București – Direcția de Cultură, Învățământ, Turism, Ro Club Maraton, Bucharest Running Club, traiescsanatos.org, BibChip, 7Card, Smart Atletic si Time Trial Running. La buna desfășurare au ajutat peste 70 de voluntari din partea ViitorPlus, Ro Club Maraton, Bucharest Running Club, Amway și Romtelecom.

 

Acest eveniment a fost susținut de: Dolce Sport (partener Principal), Amway (partener Gold), METRO Cash&Carry România și Fitclass (parteneri Bronze).

 

Parteneri media: Avantaje, RFI Romania, TV City, Metrorex, Oops Media, CSR Media, Liberinmiscare.ro, alerg.ro, insport.ro, Sport Revolution, 121.ro, Romania Pozitiva, Centrul de nutritie Superfit, Stop CO2, suntparinte.ro, Decat o Revista, Greenly, mtb-tours.kerucov.ro, Cu substrat, copilul.ro, Qbebe, 4run.ro, Mujer, Advertising4u.ro, Terminal1, Finzoom, injoaca.ro, comunicatedeafaceri.ro, egirl.ro, imparte.ro, Ghimpele, inparc.ro, Laura Frunza, Agenda Culturală pentru Copii, Sportlocal.ro.

 

***

Despre ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă

ViitorPlus este o organizaţie nonprofit, care derulează din 2006 proiecte de împădurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare şi dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încălzire a apei menajare, ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite judeţe ale ţării, precum Constanţa, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj şi Teleorman, sau în Bucureşti.

Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizaţiei, care au primit premii în cadrul mai multor ediţii ale “Galei Societăţii Civile”, sunt “Adoptă un copac!”, “Atelierul de pânză”, “Recicleta” şi “Valea Teleajenului Ecomunitatea ta!”.

 

Despre Dolce Sport

Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, este prezenta pe piata din 2010 și și-a obișnuit clienții cu un conținut de calitate şi exclusiv, transmis și pe canalele Dolce Sport 2 (cu emisie permanentă), 3 şi 4 (cu emisie temporară). Dolce Sport este prezent şi online, pe  www.dolcesport.ro și pe https://www.facebook.com/dolcesport.

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează