Peste 70.000 de persoane au folosit Uber Green în București. Statistici după 1 an de la lansarea serviciului

0

Uber prezintă câteva statistici la 1 an de la lansarea în București a serviciului de ridesharing cu mașini 100% electrice – Uber GREEN.

  • 72.619 de persoane au utilizat mașinile electrice din cadrul serviciului Uber Green, în primul an

  • 536.128 km este distanța totală a curselor efectuate cu mașinile electrice

  • aproximativ 64 de tone de dioxid de carbon ar fi ajuns în atmosferă, dacă distanța nu ar fi fost parcursă cu o mașină electrică*

  • 69 de mașini electrice disponibile în aplicație (Renault Zoe, VW e-Golf, Kia Soul, BMW i3, Smart Forfour, VW e-up!), față de 20 de mașini cu cât a început proiectul pilot

  • o mașină electrică ajunge la utilizatorii Uber, în medie, în 4 min și 30 sec

  • valoarea medie a unei curse cu o mașină electrică este de 20.03 Lei

  • cea mai lungă cursă efectuată cu un Uber Green a fost de 170 km

*conform https://ec.europa.eu, o mașină obișnuită emite, în medie, 118.5 grame de CO2/km

Proiectul pilot s-a triplat în doar un an de la lansarea serviciului, ceea ce ne motivează să continuăm. Prin Uber Green, un număr record de oameni au avut acces la mașini 100% electrice. Vrem să lucrăm cu autoritățile din România și cu producătorii de mașini pentru a continua să dezvoltăm mobilitatea electrică în România ”, a spus Nicoleta Schroeder, General Manager, Uber România.

Serviciul Uber Green cu mașini 100% electrice a fost lansat anul trecut alături de Eldrive. De atunci, alți parteneri s-au alăturat proiectului și au făcut posibilă triplarea numărului de mașini, printre care Volkswagen, 5 To Go, Banca Transilvania sau BCR.

Parteneriatul cel mai de impact a fost cel cu Volkswagen, prin care șoferii parteneri Uber au acces la prețuri și reduceri competitive pentru modelul Volkswagen e-Golf. În prezent, peste 20% din mașinile Uber Green sunt modele electrice marca Volkswagen.

Ne bucură interesul crescut pentru soluții de mobilitate ecologică. Putem avea un viitor auto verde doar dacă ne implicăm și ne dorim cu toții acest lucru, fie că vorbim de producători auto, posesori de mașini, pasageri, autorități sau furnizori de soluții de mobilitate, influenți așa cum este Uber. Salutăm acest proiect și vom rămâne aproape de el punând la dispoziție mașini dotate cu cea mai avansată tehnologie din acest domeniu”, a declarat Bogdan Florea, director marcă Volkswagen.

O mașină Uber Green va fi transformată într-o instalație de artă, la One Night Gallery

Uber invită iubitorii de artă și tehnologie, sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 20:00, la One Night Gallery, unde una dintre mașinile Uber Green va fi transformată într-o instalație de artă, care va include video-mapping și ilustrații interactive realizate de ilustratoarea Ana Bănică.

Mașina Uber Green va fi expusă în curtea casei Monteoru (Calea Victoriei 115), iar accesul este liber.

Despre Uber

Misiunea Uber este să creeze oportunitate prin mișcare. Am început în 2010 prin rezolvarea unei probleme simple: cum poți comanda o cursă doar prin atingerea unui buton? Peste 10 miliarde de curse mai târziu, dezvoltăm produse care să ducă oamenii cât mai aproape de destinație. Uber este o platformă care oferă lumii noi posibilități, schimbând modul prin care oamenii, mâncarea și lucrurile se deplasează în orașe.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.