Performance inspirat de Marina Abramovic, muzică, pictură, film, teatru, literatură, animație și arhitectură – artă fără granițe la a doua ediție a Black Sea Arts Festival

0

9 țări din bazinul Mării Negre, afectate de conflicte dar apropiate prin cultură

Când granițele nu doar delimitează hotare teritoriale, ci despart familii, rup relații și pornesc războaie, nu mai sesizăm cât de apropiați sunt oamenii de lângă noi – vecinii. În acest context a apărut Black Sea Arts Festival, un eveniment  care își dorește să aplaneze divergențele interumane și interetnice dintre popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei. Ediția a doua a Black Sea Arts Festival va avea loc între 11 – 14 octombrie, la Industria Bumbacului, în parteneriat cu Nod Makerspace, Mater, TOT, La Firul Ierbii și Deschis Gastrobar.

Festivalul va reuni sub aceeași umbrelă artiști din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria și România prin proiecții de filme artistice și documentare, expoziții de foto – video și pictură, dezbateri și Q&A-uri, teatru, concerte, workshop-uri și proiecte de arhitectură. Totodată, Black Sea Arts Festival atrage atenţia asupra situaţiei socio-politice şi economice din zona Mării Negre, alături de experţi, realizatori şi jurnalişti din zonă, prezentând filme şi dezbateri legate de cultură şi de cele mai recente evenimente din ţările de la Marea Neagră.

Printre momentele ce vor avea loc în cadrul evenimentului se numără Black Sea Diaries, un documentar foto-video despre o zonă ce atrage prea des atenția, datorită conflictelor încheiate sau în desfășurare în țările din bazinul Mării Negre, iar autorii își doresc să scoată la lumină factorul uman și să îi dezvăluie frământările de zi cu zi. Astfel, creatorii Black Sea Diaries își doresc să ofere publicului o oportunitate rară – o expoziție vie cu personajele coborâte din imagine, desfășurând în cadrul festivalului activitățile pe care le iubesc și care îi fac să se simtă oriunde acasă. Astfel, vor fi prezenți câțiva protagoniști ai documentarului: dobrogeanul Ramon Sadîc, artist prin vocație și activist prin crez, Yinon, muzicianul adoptat de Turcia, în care și-a găsit și locul și colectivul de teatru experimental din Azerbaijan, ADO Theatre.

De asemenea, pe durata Black Sea Arts Festival va fi amplasat proiectul BăbăReasa, realizat de Somedesign, un loc de joacă neconvențional aflat între tradiție și modernitate: căsuțele – replici arhitecturale ale caselor tradiționale din România, Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și Ucraina ce se transformă ca prin minune in minicinematografe pentru cei mici, în care vor rula animații pentru copii realizate în fiecare dintre țări.

Evenimentul cheie al festivalului este workshop-ul de performance de lungă durată, susținut de Vera Iona Papadopolou, regizor și artist ce își desfășoară activitatea în Grecia și Moscova, care a colaborat cu Marina Abramovic (GARAGE – Muzeul de Artă Contemporană: Marina Abramovic – THE ARTIST IS PRESENT, 2011) și Yoko Ono (MOMA și GARAGE: Yoko Ono Morning Peace, 2015) și a participat la mai multe expoziții solo și colective.

Cum forme de artă variate, ca muzica, dansul, arta cinematografică și performativă, își duc durata operelor dincolo de limite, la un grad în care efortul depus atât de artiști, dar și de publicul care le vizionează, pare dincolo de barierele percepției umane, timpul petrecut în redarea unei opere devine încă un mediu de expresie, parte la fel de integrantă a creației integrantă ca activitatea artistului.

Durata dusă la extrem transformă o operă, oricât de complexă și spectaculoasă, într-un spectacol straniu și încărcat de semnificații, în care eventualul disconfort asumat al artistului și al privitorului dă un plus de valoare creației artistice. Un performance de lungă durată capătă o semnificație de ritual, încetând să fie artă într-un sens convențional și devenind o ceremonie de trecere, de transformare, de sacrificiu.

Locurile sunt limitate, iar calendarul înscrierilor este:

6 august – 31 august – early registration
31 august – 15 septembrie – registration
15 septembrie – 5 octombrie – late registration

Detalii despre workshop și înscrieri aici.

Mai multe despre program în curând pe pagina evenimentului – Black Sea Arts Festival.

BLACK SEA ARTS FESTIVAL este un eveniment organizat de ONG Pământeni cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation – A Project of the German Marshall Fund of the United States, care își propune să construiască poduri între popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează