Pe scena ONB Albă ca Zăpada îşi găseşte un nou prinţ!

0

 Copiii, părinţii şi bunicii, dar şi cei care vor să-şi amintească de magia basmelor copilăriei nu trebuie să lipsească de la această poveste clasică, plină de farmec.

Duminică,  11 martie (11:00),  Albă ca Zăpada şi piticii ei vin la Opera Naţională Bucureşti în paşi de balet ca să-şi spună aventurile şi, evident, să rupă vrăjile Reginei nemiloase. Balerinii Operei Naţionale Bucureşti, costumaţi în personaje de poveste, oferă tuturor celor care iubesc dansul o poveste de neuitat.

Pentru prima oară în cariera sa, balerinul Mihai Mezei va da viaţă personajului Prinţul.

Artistul  a obţinut o bursă studii la Academia Naţională de Dans Clasic din Roma (Italia, 2001). Printre rolurile pe care balerinul le-a interpretat se numară : Siegfried din Lacul Lebedelor, rolul titular din Spărgatorul de nuci, prinţul Desiré Frumoasa din pădurea adormită (Piotr Ilici Ceaikovski), Basilio din  Don Quijote, Solor din Baiadera (Ludwig Minkus).

Din distribuţia spectacolului „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”  (Cornel Trăilescu)  fac parte soliştii şi colaboratorii ONB : Mădălina Stoica, Monica Petrică, Antonel Oprescu, Virgil Ciocoiu, Liliana Nică, Andra Ionete, Mihaela Soare, Kokoro Umemmoto, Megumi Koshi, Clarisa Cristea, Cristina Mitu, Georgiana Stroe, Răzvan Marinescu, Mircea Ioniţă, Andrei Dolcoş.

Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează