Pe 15 ianuarie se pun în vânzare abonamentele pentru Festivalul Enescu 2015

0

Abonamentele pentru cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu (30 august – 20 septembrie 2015, București) vor fi puse în vânzare pe 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, în rețeaua Eventim. Orchestra Filarmonicii din Berlin, în premieră în România, precum și alte câteva dintre primele orchestre ale lumii la nivel mondial se numără printre participanții de forță ai acestei ediții a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România.

Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vin la ediția din 2015 a Festivalului “George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic  promotor al creației și valorilor singurului compozitor român  intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.

Festivalul Enescu aduce la Bucuresti un numar de aproximativ 20.000 de turisti straini

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2015 se pun în vânzare pe 15 ianuarie, de la ora 10.00. Abonamentele pot fi achiziționate astfel:

  • online, de pe site-urile www.festivalenescu.ro și www.eventim.ro;
  • în rețeaua magazinelor Eventim din toată țara (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV, birourile Eventim din București și din țară);
  • în rețelele Eventim internaționale.

Ediția 2015 va avea loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București și va găzdui timp de 22 de zile 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieței Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, și a ”Bucureștiului Creativ”.

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului aduce în premieră la București, după 15 ani de discuții, Orchestra Filarmonicii din Berlin, care va urca pe scena Sălii Palatului pe 3 septembrie 2015, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle. Orchestra Filarmonicii din Berlin a fost desemnată de prestigioasa revistă britanică “Gramophone” în top 10 cele mai bune orchestre din Europa (2006) și votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care va concerta de asemenea în cadrul Festivalului Enescu 2015, pe 19 și pe 20 septembrie. O orchestra americană de prestigiu vine și ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – și va interpreta și o lucrare de George Enescu.

Celebrii violoniști Anne Sophie Mutter, Janine Jansen și David Garrett, dirijorul israelian Zubin Mehta, precum și dirijorul de origine română Ion Marin și pianista Maria João Pires se numără, de asemenea, printre atracțiile acestei ediții. Vor fi, de asemenea, prezenți în Festival și câştigători ai concursului „George Enescu” : Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Ștefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi pianista Elisabeta Leonskaja.

Publicul va putea asculta  20 de lucrări de George Enescu în interpretările moderne ale unora dintre cele mai importante orchestre din lume. În acest fel, Festivalul continuă linia de a face cunoscut repertoriul enescian în plan internațional.

Programul complet al Festivalului Enescu 2015 poate fi consultat la acest link.

CATEGORII DE ABONAMENTE

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2015 vor fi puse în vânzare pe 15 ianuarie 2015, ora 10.00. Vor exista cinci tipuri de abonamente:

  • Abonament — TIP A— valabil pentru toate concertele din seria “MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Palatului, astfel: Categ. I, 2200 RON, Categ. a II-a,  1700 RON, Categ. a III-a  1300 RON,  Categ. a IV-a 1000 RON;
  • Abonament — TIP A1 – valabil pentru 11 concerte din seria “MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Mare a Palatului Categ. I ,  1250 RON , Categ. a II-a  – 1000 RON,  Categ. a III-a  750 RON,  Categ. a IV-a  550 RON;

Cele 11 concerte incluse în acest tip de abonament sunt:

1. Duminică, 30 august, ora 19.30 – Orchestra Română de Tineret / Corul Filarmonicii George Enescu / Järvi / Prunner/ Chang

2. Marți, 01septembrie, ora 19.30 – Israel Philharmonic / Corul Filarmonicii George Enescu / Mehta / Prunner / Budoiu

3. Vineri, 04 septembrie, ora 19.30 – Staatskapelle Dresden / Thielemann / Bronfman

4. Duminică, 06 septembrie, ora 19.30 – San Francisco Symphony / Thielson Thomas / Wang

5. Marți, 08 septembrie, ora 19.30 – London Symphony Orchestra / Marin / Vogt

6.Joi, 10 septembrie, ora 19.30 – Sankt Petersburg / Temirkanov / Leonkaja

7. Sâmbătă, 12 septembrie, ora 19.30 – Opera din München / Corul Academic Radio / Goia 8.Luni, 14 septembrie, ora 19.30 – Corul si Orchestra Filarmonicii “George Enescu” / Hussain / Prunner

9.Miercuri, 16 septembrie, ora 19.30 – Wiener Philharmoniker / Bychkov / Nafornita

10. Vineri, 18 septembrie, ora 19.30 – Royal Liverpool Symphony Orchestra / Petrenko / Corul Filarmonicii George Enescu / Prunner

11. Duminică, 20 septembrie, ora 19.30 – Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam / Nelsons

  •  Abonament — TIP A2 — valabil pentru 11 concerte din seria “MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Mare a Palatului, în combinații diferite, astfel: Categ. I ,  1250 RON , Categ. a II-a  – 1000 RON,  Categ. a III-a  750 RON,  Categ. a IV-a  550 RON;

Cele 11 concerte incluse în acest tip de abonament sunt:

  1. Luni, 31 august, ora 19.30 – Israel Philharmonic / Mehta
  2. Miercuri, 02 septembrie, ora 19.30 – Orchestra Națională Radio / Corul Academic/ Cornelius Meister / Goia
  3. Joi , 03 septembrie, ora 19.30 – Berliner Philharmoniker /Rattle
  4. Sâmbătă, 05 septembrie, ora 19.30 – Staatskapelle Dresden / Thielemann / Harteros
  5. Luni, 07 septembrie, ora 19.30 – San Francisco Symphony / Thielson Thomas
  6. Miercuri, 09 septembrie, ora 19.30 – London Symphony Orchestra / Marin / Renaud & Gautier Capuçon
  7. Vineri, 11 septembrie, ora 19.30 – Sankt Petersburg / Corul Academic Radio / Temirkanov / Goia / Sokolov / Vinogradov
  8. Duminică, 13 septembrie, ora 19.30 – Opera din München / Weigle / Corul Academic Radio
  9. Marți, 15 septembrie, ora 19.30 – Wiener Philharmoniker / Byshkov / Kulman
  10. Joi, 17 septembrie, ora 19.30 – Royal Liverpool Symphony Orchestra  / Corul Filarmonicii George Enescu / Petrenko / Alexandru Tomescu
  11. Sâmbătă, 19 septembrie, ora 19.30 – Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam / Nelsons / Jeanine Jansen
  • Abonament — TIP B — valabil pentru toate concertele din seria “CONCERTE ŞI RECITALURI CAMERALE” de la Ateneul Român, astfel: Categ. I,  2000 RON, Categ. a II-a,  1600 RON;
  • Abonament — TIP C —valabil pentru toate concertele din seria “BY MIDNIGHT”  de la Ateneul Român, astfel:  Categ. I, 900 RON, Categ. a II-a,  700 RON;
  • Abonament — TIP D —.valabil pentru toate concertele din seria CONCERTELE DE DIMINEAȚĂ Ateneul Român, Sala Mică a Palatului, astfel:  Categ. I, 200 RON,  Categ. a II-a,  170 RON.

Abonamentele constau într-un număr de bilete corespunzător fiecărui concert.

Ediția 2015 a Festivalului păstrează categoriile de reduceri pentru pensionari, elevi și studenți, pentru aceștia, prețurile abonamentelor variind între 750 RON și 350 de RON.

Atât vânzările abonamentelor, cât și vânzările biletelor individuale la Festivalul Enescu înregistrează recorduri de vânzare de la ediție la ediție. Pentru ediția 2013, abonamentele s-au epuizat într-un timp record, în mai puțin  de o oră de la punerea lor în vânzare, iar tendința este de creștere a interesului.

Bilete individale pentru Festivalul Enescu 2015 vor fi, de asemenea, puse în vânzare, pe 16 februarie 2015, de la ora 10.00.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE FESTIVAL

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale organizate de România, Festivalul Internațional “George Enescu” aduce în medie 20.000 de turiști străini la București și are  o acoperire mediatică ce variază de la televiziuni cu renume – CNN, Euronews –, la BBC și remarcabile cotidiene străine și publicații de specialitate (The Guardian, Gramophone), la mass-media de top în plan național. Putând fi considerat un adevărat brand cultural de țară, Festivalul duce mai departe valorile în care credea George Enescu: creativitate, generozitate și implicare.

Festivalul este conectat la noile tehnologii  – transmisii live internaționale, site modern și updatat în timp real, www.festivalenescu.ro și are o acoperire social media care include o pagina de Facebook cu peste 34.000 de fani la această dată, https://www.facebook.com/enescu.festival, precum și un nou cont de Instagram, http://instagram.com/enescu_festival.

Odată cu ediția 2013, Festivalul s-a extins și în sfera spațiului public, printr-un concept unic care  presupune expunerea de lucrări de artă outdoor inspirate de valorile lui George Enescu în paralel cu Festivalulul și asumă responsabilitatea generării unei schimbări în societate prin actul de creație: Bucureștiul creativ.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează