Pascal Bruckner prezent la deschiderea Kyralina, noua librărie franceză din Bucureşti

0

Vineri, 23 noiembrie, la ora 19.00, se va lansa în București, într-o casă veche de pe strada George Enescu la numarul 8, Kyralina, noua librărie de carte franceză. Deschiderea se va face în prezența lui Pascal Bruckner, la invitația Institutului Francez, pentru o sesiune de autografe și discuții cu publicul. Librăria va fi deschisă pentru publicul larg începând cu data de 24 noiembrie.

Librăria Kyralina va cuprinde în proporție de 80% titluri în limba franceză, dar și câteva în limba germană și traduceri în limba română ale unor autori francezi și germani, aparţinând literaturii clasice şi contemporane. Presa franceză va fi prezentă atât prin cotidiene, cât și prin reviste specializate. Un segment important va fi cel al cărților de copii și al benzilor desenate. Librăria se adresează mai ales francofililor și germanofililor din România, dar și expaților francofoni și germanofoni de la noi din țară.

Proiectul este finanțat parțial dintr-o bursă câștigată de Sidonie Mézaize, unul din cei doi asociați ai librăriei. Fundația Lagardère este cea care a acordat bursa, restul investiției fiind finanțat din fondurile proprii ale celor doi acționari.

Kyralina face referire la Panait Istrati și la personajul său Kyra Kyralina. Istrati, autor de sânge român și de limbă franceză, reprezintă o punte literară între cele două țări. Dar mai mult de atât, ne este drag pentru ceea ce a fost: un om pasionat, dornic de libertate și de călătorii, independent și plin de fantezie. Kyralina reprezintă ceea ce a fost el, un spirit liber, în căutare de povești și poezie, a declarat Sidonie Mézaize.

Librăria va fi deschisă de marți până duminică, cu o nocturnă joia, iar din primăvară clienții vor putea profita și de grădina casei unde va fi deschisă o mică terasă.

Ne dorim ca acest spațiu să fie unul viu și să găzduiască evenimente în care să interacționăm cu publicul, de la ateliere dedicate copiilor până la degustări de vin. Vom organiza seri „apéritif”, aniversări pentru copii în sala de lectură, dar și alte tipuri de întâlniri. În cadrul acestor evenimente vrem să ne întâlnim cu clienții noștri și să le aflăm părerea, de care vom ține seama atunci când vom face selecția de carte sau vom gândi viitoare evenimente” a mai declarat Sidonie Mézaize.

Cei doi asociați au în plan și dezvoltarea unei platforme online prin intermediul căreia să vândă în întreaga țară titlurile din oferta librăriei.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează