Palatele și Castelele știute și neștiute ale României – Curs în trei întâlniri

0

Sunt palate superbe pe lângă care trecem zilnic, fără să le cunoaştem povestea. Sau sunt clădiri misterioase, siluete ale castelelor somptuoase de odinioară, răvăşite de trecerea timpului, pe care le observăm cu surpiză, din fuga maşinii, trecând prin cine ştie ce margine de oraş sau sat. Pentru că, dincolo de valoarea lor estetică, aceste palate şi castele minunate sunt martori importanţi ai istoriei noastre, vă invităm să le descoperiţi la cursul pe care începem la Fundația Calea Victoriei joi, 19 ianuarie, de la ora 19:00.

Cursul Palatele și Castelele știute și neștiute ale României e structurat în trei întâlniri, include proiecţii video cu imagini ale cladirilor despre care vom discuta şi este susţinut de istoricul Anita Sterea.

Palatele celebre ale României, pornind de la Palatul Culturii din Iași, Palatul Mogoșoaia, Castelul Bran, Castelul Corvinilor sau Castelul Peleș, sunt clădiri ce se bucură de o mare mediatizare și conservare.

Mai există însă, în România, palate spectaculoase ce sunt mai puțin cunoscute publicului larg ca de exemplu Palatul Ruginoasa, Palatul Brukental din Avrig, Castelul Iulia Hașdeu, Castelul Bibescu de la Posada sau Palatul Culturii din Târgu-Mureș, monumente foarte bine conservate însă prea ascunse uneori de ochii călătorilor.

Iată ce aflăm la cele trei întâlniri de curs:

1. Descoperim povestea palatelor faimoase ale României, printre care se numără Palatul Mogoșoaia, Castelul Peleș și Pelișor, Castelul Corvinilor, Castelul Bran, Palatul Snagov, Palatul Cantacuzino, Palatul Brukental etc.

2. A doua întâlnire este destinată palatelor adminstrative și de cultură din România precum Palatul Culturii din Târgu Mureș, Palatul Culturii din Iași, Palatul Culturii din Ploiești, Palatul Administrativ din Craiova etc.

3. Descoperim palatele mai puțin cunoscute ale României, printre care se află Castelul Iulia Hașdeu, Palatul Sântamărie Orlea, Palatul Jean Mihail Craiova, Palatul Brukental Avrig, Palatul Ruginoasa etc.

Toate poveștile vor fi însoțite de imagini de arhivă sau contemporane.

Lector: Anita Sterea
Data începere: 19 ianuarie 2016; Ora curs: 19:00
Număr ateliere: 3; Frecvența: săptămânal, joi

Cost: 150 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 135 ron
Loc desfașurare: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1
Detalii la www.victoriei.ro

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează