Asociația Parcul Natural București (APNB) și Autovit.ro anunță consolidarea parteneriatului pentru protejarea biodiversității urbane din Parcul Tineretului. După un an plin de realizări, colaborarea se va intensifica, aducând mai aproape bucureștenii de bogăția naturală din inima orașului.
Lansată oficial chiar acum un an, de Ziua Mediului, colaborarea s-a tradus printr-o serie de acțiuni concrete care promovează soluții bazate pe natură în Parcul Tineretului și aduce vecinii și comunitatea iubitorilor de natură mai aproape de biodiversitatea urbană.
Transformarea unui parc în spațiu de educație ecologică
În aprilie 2025, APNB a semănat lângă Insula Tineretului două pajiști cu sprijinul elevilor care studiază în vecinătate, în cadrul Săptămânii Verzi, în parteneriat cu ALPAB și Primăria Municipiului București. Tot atunci, echipa și voluntarii au montat o insulă de cuibărire pentru chirele de baltă, specie protejată de păsări migratoare care necesită astfel de locuri pentru reproducere și care bucură ochii celor curioși de miracolele vieții.
În iunie, au fost implementate trei proiecte de anvergură: montarea traseului de biodiversitate cu opt panouri informative dedicate ecosistemelor din parc, îngrijirea pajiștii urbane și amplasarea unui hotel de insecte cu sprijinul rangerilor urbani ai APNB. După un episod nefericit de vandalizare a insulei de cuibărire, echipa a acționat rapid pentru a o repoziționa și pentru a proteja mai bine chirele, care au reușit până la urmă să facă pui.
Obiectivul central al parteneriatului a fost educația ecologică, astfel că, în iulie și septembrie, APNB a organizat tururi ornitologice dedicate păsărilor din parc, care au permis entuziaștilor naturii să descopere avifauna locală.
Pe măsură ce sezonul a avansat, implicarea comunității a crescut. În noiembrie, voluntarii și rangerii urbani au reînsămânțat pajiștea cu două mixuri noi de semințe, în parteneriat cu ALPAB, asigurând viabilitatea acestui nou spațiu verde și în sezonul următor. În decembrie, APNB a instalat o hrănitoare de păsări în zona de pajiște urbană, care a fost alimentată pe toată perioada toată perioada iernii de voluntari și rangeri pentru a susține micile zburătoare și în sezonul rece.
Surprize ecologice în natura bucureșteană
Anul acesta, APNB și Autovit.ro Autovit.ro au continuat dezvoltarea pajiștii urbane din Parcul Tineretului prin însămânțarea unor amestecuri noi de plante anuale și perene, implicând voluntarii din comunitate în activități recurente de îngrijire, pentru a atrage și susține mai multe specii locale.
O bucurie importantă pentru comunitate a fost amenajarea unui spațiu de ședere la marginea pajiștii, unde vizitatorii pot observa insectele, păsările și viața sălbatică din parc, bucurându-se în același timp de peisajul pitoresc al lacului. Este o invitație deschisă către bucureșteni să se reconecteze cu natura și să descopere frumusețea ecosistemelor urbane.
Activitățile de educație ecologică și conștientizare au fost extinse și dincolo de Parcul Tineretului. Împreună cu Primăria Sector 2, luna trecută, am inițiat amenajarea a încă două pajiști urbane valoroase pentru biodiversitate și bucuria ochiului, transformând spațiile verzi din capitală în laboratoare vii de educație și conservare. Una dintre ele poate fi vizitată în Piața Iancului, cealaltă lângă Piața Delfinului, pe malul Lacului Fundeni, amestecul de flori de câmp reducând semnificativ costurile de întreținere și udare.
Sorin Bălan, director comercial Autovit.ro, afirmă că: „Industria auto și mobilitatea urbană au un impact real asupra calității aerului și a spațiilor în care trăim. La Autovit.ro credem că dacă facilităm tranzacții cu mașini, avem și responsabilitatea de a contribui la echilibrul urban. Susținerea Parcului Natural București nu este un gest simbolic — este recunoașterea că orașele sunt și natură, nu doar trafic, poluare și betoane”.
Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural București, completează: „Bucureștiul are un patrimoniu verde bogat și divers, dar are nevoie de o administrare mai bună, iar acest lucru poate fi atins în primul rând prin implicarea comunităților locale. Alături de partenerii noștri de la Autovit.ro, în parteneriat cu instituțiile publice, ne propunem exact acest lucru: deschiderea parcurilor către oameni într-un mod care să meargă dincolo de recreere — către îngrijire, conservare, cunoaștere. Astfel, vom crea condiții pentru reziliență, educație și o viață mai bună în orașul nostru.”
