Orașul Faptelor Bune se redeschide, pentru al treilea an consecutiv, în Piața Universității din Capitală

0

Orașul Faptelor Bune se redeschide, pentru al treilea an consecutiv, în Piața Universității din Capitală. Visurile a sute de români se vor împlini și anul acesta cu ajutorul celor care își doresc să ajute. 

 

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în colaborare cu Radio ZU, organizează, în perioada 15 – 21 decembrie, în Piața Universității din Capitală (pe esplanada cu statui), cea de-a treia ediție a campaniei umanitare – Orașul Faptelor Bune. În cadrul evenimentului, devenit deja traditie, oameni de radio, reprezentanți ai Primăriei Municipiului București și artiști îndrăgiți vor lucra împreună pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în cât mai multe case din România.

Astfel, timp de o săptămână, 8 dintre DJ-ii Radio ZU se vor muta într-o casă special construită în Piața Universității și vor avea ca misiune să realizeze cât mai multe fapte bune. Cele 8 vedete care vor locui în Orașul Faptelor Bune sunt: Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă”, Raluca Benavides, Emma, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman”. 

Pe parcursul evenimentului, domiciliul acestora va fi în Piața Universității, acolo unde vor avea la dispoziție o combinație de studio de radio și apartament, care va conține toate lucrurile de care cei 8 au nevoie pentru a își duce misiunea la bun sfârșit: microfoane, mixer, dormitoare, dușuri, o bucătărie mică, o zonă de relaxare și o echipă de colegi gata să îi ajute pentru a împlini cât mai multe dorințe. Totul se va întâmpla în direct, 24 de ore din 24.

Ca și în anii trecuți, cele mai cunoscute voci de la Radio ZU îi vor îndemna pe români să privească în jurul lor și, daca vor putea ajuta pe cineva care are nevoie, să o facă. Celor 8 DJ li se vor alătura unii dintre cei mai cunoscuți artiști români care vor veni în Orașul Faptelor Bune și vor susține concerte acustice, într-un spațiu special amenajat din Piața Universității. Evenimentul Orașul Faptelor Bune își propune să fie punctul de plecare al acestei inițiative, iar, împreună, românii din întreaga țară să înfăptuiască România Faptelor Bune

Cei care vor dori să se implice, vor putea consulta platforma disponibilă pe  www.radiozu.ro, acolo unde se vor putea înscrie atât cei care au nevoie de ajutor, cât și cei care sunt dispuși să ajute.

Radio ZU și Primăria Municipiului București, prin creart, au împlinit peste 600 de dorințe în primii doi ani de desfășurare a campaniei umanitare. La primele două ediții s-au strâns fonduri de aproximativ 700.000 de euro. În plus, au existat cazuri care au necesitat ajutor punctual de electrocasnice, electronice sau obiecte vestimentare care, de asemenea, au fost acoperite. Mai mult decât atât, mobilierul din Casa Radio ZU a fost oferit la finalul primei ediții unor copii nevoiași din mai multe orașe din țară.

Vino și tu să îi saluți pe cei 8 DJ în Piața Universității, în perioada 15 – 21 decembrie, sau urmărește-i și ajută-i pe www.radiozu.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.