Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

„Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor”, un proiect de antropologie vizuală la Palatul Suțu

0

Palatul Suțu găzduiește, în perioada 5-15 noiembrie 2020, în holul central, o expoziție temporară ce propune o schimbare a perspectivei asupra piețelor urbane europene. Cea mai mare parte a fotografiilor pe care publicul este invitat să le vadă sunt imagini realizate cu ajutorul unei drone profesioniste, din unghiuri inaccesibile ochiului omenesc. Cătălin D. Constantin, editor de carte și antropolog, autor al fotografiilor, leagă imaginile sale cu un fir călăuzitor prin faptul că oferă o privire de sus asupra piețelor istorice europene și unește agora antichității grecești de piața orașelor europene de astăzi. O perspectivă de ansamblu asupra unor piețe individuale, la nivel de continent, a fost de foarte puține ori încercată. Din acest punct de vedere, expoziția reprezintă o premieră.

Fotografia din dronă este una din foarte puținele situații în care limbajul tehnic și cel plastic se suprapun atât de reușit. Privirea de sus e, aproape fără excepție, spectaculoasă. Perspectiva aeriană are avantajul că ajută privitorul să observe structura de profunzime. Expoziția are o dublă latură, arhitecturală, dar și antropologică. Piața este înțeleasă ca loc viu al orașului european, spațiu ce adună comunitatea și condensează istoria orașului. Scopul expoziției este să surprindă, prin imagine, inefabilul pieței, spiritul unui oraș în chiar centrul lui, relevând un model istoric european al pieței. Și, în egală măsură, să pună piețele din România în context european.

Până în prezent, expoziția a fost itinerată în 10 țări europene. Pe parcursul anului 2020 a fost prezentă la Dublin (14 august – 23 septembrie 2020), în colaborare cu Irish Architectural Archive și a marcat deschiderea săptămânii patrimoniului în Irlanda. Pe 5 noiembrie 2020 are loc vernisajul expoziției la Roma, la Accademia di Romania, unde expoziția poate fi vizitată până pe 13 decembrie. De asemenea, au fost realizate pe parcursul acestui an mai multe vernisaje virtuale, în colaborare cu ICR Lisabona, ICR Bruxelles, ICR Istanbul, lectoratul român de la Baku, proiectul fiind prezentat publicului din Portugalia, Spania Turcia și Azerbaidjan. La Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2)  rulează în buclă un film dedicat piețelor urbane europene, realizat de Cătălin D. Constantin, și e o prezentă o selecție de 20 de planșe.

Cătălin D. Constantin predă cursuri la Facultatea de Litere a Universității din București unde, din 2016, este prodecan. Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere și publicată în 2013, a avut ca temă viața de zi cu zi în orașele românești la începutul secolului XX. Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie și de a călători, Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A fost pentru prima oară când titlul de doctor în Arhitectură a fost acordat cu distincția maximă de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” unei persoane care nu este de profesie arhitect. Coordonează, începând din 2016, Conferințele de joi de la Palatul Suțu, cu frecvență săptămânală. A avut expoziții de autor în România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Irlanda, Italia.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.