Ora de ecologie cu Green Bee

0

Ora de ecologie este o completarea a proiectului Green Bee, realizat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Kaufland România.

Proiectul își propune să atragă atenția publicului larg, adulți și copii, dar și pe cea a autorităților asupra importanței adoptării unor măsuri legale sau administrative, schimbării mentalității și, nu în ultimul rând, adoptării unui stil de viață care să asigure pastrarea unui aer curat în marile orașe.

Educatia ecologică începe sau ar trebui să înceapă din frageda copilarie și este importantă pentru formarea unei conștiințe ecologice și a unei gândiri ecologice despre natură, din care rezultă o comportare atentă și corectă față de aceasta. În cadrul orelor de ecologie, în funcție de caz, este necesar să se abordaze probleme de ecologie care să contribuie gradat la formarea conștiintei ecologice.

Ora de ecologie

Ministerul Educatiei Nationale nu promovează, deocamdată, ecologia ca materie obligatorie. Nu există o lege care să introducă obligatoriu studierea ecologiei în școli, însă există o bună practică a statelor membre prin care ecologia este studiată interdisciplinar. În alte țări din Uniunea Europeana, ecologia are un ecou mult mai mare în învățământ.

Educația ecologică a lumii contemporane trebuie să fie un proces activ, continuu, prin acţiuni concrete, practice, la scară globală sau local, în toate mediile și să antreneze cât mai mult întreaga societate.

În acest context, am dezvoltat proiectul Green Bee/Ora de ecologie,  care  urmărește explicarea și învățarea noțiunilor de bază despre ecologie pentru elevi, profesori și părinți. Este un proiect interactiv ce folosește cele mai moderne și importante tehnologii, ajungând și la folosirea relității virtuale, astfel încât să „vorbim” pe înțelesul copiilor și să le captăm atenția pentru a ne asigura că informațiile învățate vor fi ulterior folosite în viața de zi cu zi.

Pentru a atrage atenția publicului, am realizat o contrucție mobilă, formată din două domuri transparente, în care oferim publicului o experiență senzorială bazată pe o contradicție antagonică. În primul dom, am construit o lume ideală, plină de vegetație, liniștită și relaxantă. În cel de-al doilea dom avem imaginea unui posibil viitor, un viitor în care omul încearcă să reconstruiască o lume distrusă și pierdută.

Vorbim de două construcții urbane, două domuri transparante, care încearcă să prezinte două lumi viitoare total antagonice. Într-un dom avem lumea relaxată: cu plante, biodiversitate, masaj, informații și muzica de relaxare, pe când în celălalt dom veți vedea lumea în care nu am avut grijă de noi, în care nu am realizat că ecositemul nu ne este dat pur și simplu. Nu ne permitem luxul să nu respirăm! Tot ceea ne dorim sa facem prin intermediul acestor proiecte este să ajutăm populația să conștientizeze care sunt pericolele dacă nu avem grijă de calitatea aerului, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution

Proiectul Green Bee este un proiect unic în lume, inovator, de implicare și conștientizare ecologică a micilor membri ai comunității urbane.  Obiectivul Green Bee este de a schimba atitudinea față de mediu, prin încurajarea gesturilor eco încă din copilarie.

Astfel, în Parcul Tineretului, a fost creat un spatiu multimedia, sub forma unei nave spatiale – o constructie modernă cu un diametru de 50m, echipată cu ecrane de proiecție, calculatoare interconectate cu touchscreen, efecte speciale și sisteme automatizate. Copiii  află informații despre ecologie într-o ora de educație ecologică, prezentată sub forma unei călătorii spațiale, cu o durată de 45 de minute.

Proiectul Nava spațială Green Bee are o abordare inovativă, deoarece aduce ceva foarte nou în România: asigură accesul într-un spațiu multimedia și o învățare prin experiența proprie a copiilor. Îmbină într-un mod unic două componente importante pentru generația viitoare: educația și protecția mediului”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, responsabil CSR, Kaufland România.

O clasă de ecologie – “calatorie spatială” se realizează cu  10 copii și durează 45 de minute. Alături de Capitanul Raxo și Secundul Noni află informații esențiale despre atmosferă, aer, poluare, apă, hrană, energie și deșeuri. Ecologia este explicată pe înțelesul copiilor iar procesul de educare și de fixare a informațiilor se realizează prin intermediul unor jocuri și activitati interactive. Fiecare participant devine cadet și face parte din echipajul Capitanului Raxo și al Secundului Noni.

Educația copiilor într-un spirit responsabil față de mediu este o componentă importantă a dezvoltării sustenabile și o preocupare continua a Asociatiei Green Revolution încă de la începutul activității noastre. Integrăm concepte de bază ale ecologiei și respectului față de mediu, informații despre lumea actuală și problemele de mediu cu care ne confruntăm într-o poveste și o călătorie imaginară în spațiu. Copiii vor învața să prețuiască mai bine resursele naturale, mediul și ecologia în momentul când vor realiza ca nu orice loc din Univers poate reprezenta o „casă la fel de primitoare ca Terra” a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution

Nava spațială Green Bee este poziționată  în parcul Tineretului, zona Rozariu și este pregătită de decolare. Echipajul acesteia, Căpitanul Raxo și Secundul Noni îi așteaptă pe micii exploratori în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intarea este gratuită.

Green Bee este realizat în parteneriat cu Kaufland Romania și a găzduit până în prezent peste 30.000 de copii, însumand peste 4000 de ore cu și despre ecologie.

Despre Kaufland:

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

Despre Green Revolution:

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

Mai multe detalii pe: www.green-bee.ro sau www.facebook.com/GreenBeeProject, www.greenrevolution.ro

Despre autor

avatar

In cinci ani de existenta, Asociatia Green Revolution a demonstrat ca imaginatia, energia si entuziasmul unei echipe tinere au avut capacitatea de a dezvolta proiecte locale si nationale de impact, cu rezultate vizibile, cuantificabile. Green Revolution sustine reducerea poluarii in marile orase, a impactului pe care activitatile umane il au asupra mediului, cat si cresterea calitatii vietii locuitorilor in marile aglomerari urbane. Cea mai mare parte din viata o petrecem in orase, iar “sanatatea” oraselor este si sanatatea noastra. Credem ca reconstruirea unui oras pe principii verzi reprezinta o prioritate, atat pentru cetateni, cat si pentru autoritati. Ecologia inseamna evolutie, inseamna o viata mai sanatoasa si mai fericita pentru noi si urmasii nostri.

Comentează