Opt licee în lupta pentru titlul Liceul European al Anului

0

Concurs organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Opt licee din București se vor confrunta, în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie, în cadrul concursului Liceul European al Anului, o competiție dedicată liceenilor, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE). Competiția face parte dintr-o campanie – pilot  de informare a tinerilor, care are drept scop promovarea cunoștințelor privind Uniunea Europeană și activitatea Parlamentului European, precum și promovarea importanței participării generației tinere la alegerile europarlamentare.

“Este important ca tinerii să cunoască modul în care funcționează Uniunea Europeană şi impactul deciziilor adoptate  la nivel european, având în vedere că multe politici europene îi privesc în mod direct. Acesta este motivul pentru care am demarat această campanie de informare prin care ne dorim să aducem în atenția tinerilor avantajele unui vot informat”, a declarat Mădălina Mihalache, Șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România.

p-012491-00-29h_bConcursul Liceul European al Anului este o competiție de tip întrebare-răspuns, prin care vor fi testate cunoștințele tinerilor cu privire la Parlamentul European și la Uniunea Europeană. În concurs vor participa 8 dintre cele mai performante licee din București: Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Cantemir Vodă” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.

Prima etapă preliminară a concursului se va desfășura pe 24 octombrie, când se vor confrunta Colegiul Național “Mihai Viteazul” și Colegiul Național “Grigore Moisil”, urmată de cea dintre Colegiul Național “Cantemir Vodă” și Colegiul Economic “Virgil Madgearu”, ce va avea loc pe 25 octombrie. Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” va avea ca oponent Colegiul Național “Sfântul Sava” pe 31 octombrie, urmată de confruntarea dintre Colegiul Bilingv “George Coșbuc” și Colegiul Național “Ion Creangă”.

Echipele înscrise în concurs vor răspunde la întrebări cu un grad de dificultate progresiv, pentru ca în semifinală și finală să își argumenteze punctul de vedere cu privire la diferite politici și inițiative ale Parlamentului European, într-o probă suplimentară. Pentru a încuraja spiritul competitiv și pentru a implica cât mai mulți tineri, concursul include şi o componentă de Facebook. Proba de argumentare va fi notată de către un juriu care va valida și răspunsurile acordate de concurenți în cadrul celorlalte probe.  Acesta este format din Denise Theodoru – jurnalist Radio România, Gabriela Drăgan – director general, Institutul European din România, Mărioara Ene – Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale şi Octavian – Dragomir Jora – lector universitar la Catedra de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Echipa câștigătoare a concursului Liceul European al Anului va vizita sediul Parlamentului European de la Bruxelles, unde liceeni vor avea ocazia să vadă cum funcționează una dintre cele mai importante instituții europene.

Mai multe informații despre proiect: www.europarl.ro

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează