Oportunităţile din lumea IT au fost dezvăluite la DigiGirlz

0

Cum mă pot pregăti pentru o profesie în domeniul IT? Ce oportunităţi de carieră am în această industrie? Cum e viaţa la serviciu? Care sunt punctele mele forte?

85 de eleve de liceu au explorat lumea dinamică a IT-ului şi au aflat răspunsul la aceste întrebări în cadrul DigiGirlz, eveniment organizat de Microsoft împreună cu Şcoala de Valori, vineri, 15 noiembrie, la sediul Microsoft.

Pe parcursul întregii zile, adolescentele au avut ocazia să se informeze despre opţiunile oferite de un domeniu în continuă dezvoltare şi au testat produsele Microsoft într-o atmosferă relaxată, condimentată cu momente de învăţare non-formală alături de Şcoala de Valori.

Exerciţiu - Tipuri de inteligenţă - DigiGirlz

Cele 85 de “DigiGirlz” au fost curioase să afle dacă li se potriveşte IT-ul, ce joburi există în acest sector şi ce presupun ele concret, care sunt cunoştinţele necesare pentru a activa în domeniu sau cum arată o zi de lucru într-o companie de software. De asemenea, tinerele şi-au manifestat interesul pentru stagii de internship şi voluntariat.

Întâlnirea a fost deschisă de Gabriela Matei, Cloud Director la Microsoft. Aceasta a vorbit despre direcţiile înspre care se îndreaptă tehnologia informaţiei şi le-a încurajat pe fete să aibă încredere în ele şi în capacităţile lor şi să nu se lase intimidate de faptul că lumea IT este preponderent masculină, punctând că determinarea şi ambiţia sunt calităţile care primează, alături de munca susţinută.

Petru, Cătălina şi Alexandru, trei profesionişti din cadrul Microsoft, şi-au amintit de perioada liceului şi au povestit despre evoluţia carierei lor, cu provocările şi obstacolele pe care le-au întâmpinat. Aceştia le-au încurajat pe tinere să înveţe în permanenţă şi au evidenţiat faptul că IT-ul oferă multe opţiuni, însă nu toate presupun exclusiv abilităţi tehnice, iar creativitatea joacă un rol important.

Fetele au aflat mai multe despre punctele lor forte printr-un exerciţiu de auto-cunoaştere propus de echipa de la Şcoala de Valori şi au descoperit ce joburi li s-ar potrivi în funcţie de tipul de inteligenţă, dar şi cum se pot dezvolta mai departe personal şi profesional.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează