Opera Națională București intră în al doilea secol de existență După o stagiune centenară de succes, repornim la drum cu Promenada Operei, ediția a XII-a, în 27 august pe esplanada Operei Naționale București

0

O sărbătoare a muzicii și a mișcării în aer liber pentru împlinirea spiritului. Acesta este mesajul ediției a XII a a Promenadei Operei din 2022. Toată lumea este invitată la o zi de neuitat: 12 ore de muzică și activități inedite de educație, relaxare și mișcare în aer liber.

Accesul la eveniment se va realiza începând cu ora 12:00, iar cei prezenți se pot bucura în familie de:

  • Gala extraordinară de Operă
  • Workshop-urile „Desculț în iarbă”
  • Proiectul RiseUp

Gala extraordinară Promenada Operei

Începând cu ora 21:00, pe scena mare se va desfășura gala extraordinară Promenada Operei, cu participarea orchestrei, a corului și a ansamblului Operei Naționale București dirijate de Tiberiu Soare. Evenimentul va aduce pe scenă sopranele Iulia Isaev, Marta Sandu Ofrim, Madeleine Pascu și Cristina Eremia, mezzosoprana Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal și Andrei Lazăr, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin și Dan Indricău, bașii Marius Boloș și Ion Dimieru, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Bogdan Cănilă, Valentin Stoica, Marina Gaspar, dar și balerinii ansamblului Raluca Jercea și Ștefan Meșter. Regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy.

Publicul este așteptat la un veritabil regal liric ce va cuprinde o suită de capodopere muzicale, dintre care amintim numai câteva dintre ariile şi duetele ce urmează a fi interpretate: Il ètait une fois à la cour d’Eisenach – din opera „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach; Un bel di vedremo – din opera „Madama Butterfly” de G. Puccini; Parigi, o cara – din opera „La traviata” de G. Verdi; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini. Emoția și pasiunea muzicii clasice se vor împleti în pași de dans și interpretări solistice de excepție pe esplanada din fața primei scene lirice a țării.

Workshop-ul „Desculț în iarbă”

Desculț în iarbă” este un program de ateliere de educație estetică în special pentru copii.

Hub-ul Cultural Promenada Operei vă invită să petreceți câteva ore de neuitat alături de copii, „desculți în iarbă”, într-o zonă de amenajată cu bean bag-uri, hamace, șezlonguri, unde artiștii conduc ateliere educaționale:

  • Șevalete de pictură care vor aștepta cu pânzele albe să ne așternem gândurile în culori sub îndrumarea unui artist plastic al Operei Naționale Bucuresti.
  • Ore de sport în iarbă care întăresc legătura corp –minte – yoga, pilates, body art, quigong
  • Studentii UNATC vor întruchipa personaje celebre din universul Operei.
  • Bibliotecă în aer liber cu sute de cărți care să ne aducă aminte de plăcerea cititului în foșnetul paginilor de hârtie.

În timpul zilei, publicul este invitat să ia parte la activitățile din program susținute de artiștii operei: Andreea Radu și Doina Alice Popa (atelier de pictură și creație costume), dar și la ateliere de face painting susținute de artiști independenți.

Proiect invitat RiseUP – Opera on the sky

Veți fi ridicați la înălțime purtați spre cer în dansul unuia dintre cele mai mari baloane cu aer cald din România. Ridicări în ancoră până la înălțime de 20 m deasupra esplanadei Operei Naționale București.

Evenimentul de tradiție Promenada Operei, ajuns la cea de-a XII-a ediție, se va desfășura anul acesta în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) și va avea loc sâmbătă, 27 august, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Spațiul destinat evenimentului este delimitat în trei zone specifice:

Zona A – zona de food court (rulote);

Zona B – scena (aprox. 470 de locuri);

Zona C – Proiect invitat „Desculț în iarbă”- zona de terapie prin artă și relaxare culturală.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Rise Up Bucharest on the Sky, Machine Man, Universal Solution, Desculț în iarbă, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Mediatrust

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.