Opera Comică pentru Copii suplimentează reprezentațiile musicalului ,,Sunetul muzicii”

0

Opera Comică pentru Copii suplimentează reprezentațiile musicalului ,,Sunetul muzicii”

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă, în 29 și 30 septembrie, ultimele reprezentații din această stagiune ale celebrului musical ,,Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. La cererea publicului, OCC a suplimentat seria de spectacole, astfel că ,,Sunetul Muzicii” va ajunge la 14 reprezentații de la premieră.

Până la finalul lunii septembrie, peste 6.000 de persoane se vor bucura de superproducția semnată de Răzvan Mazilu. Opera Comică pentru Copii a mai adăugat două reprezentații în programul de weekend, când publicul de toate vârstele va avea patru ocazii să vizioneze îndrăgitul musical. La 53 de ani de la lansarea filmului cu același nume și la 59 de ani de când Richard Rodgers a compus musicalul, pe versurile lui Oscar Hammerstein, ,,Sunetul muzicii” s-a bucurat de o nouă și inedită punere în scenă la Opera Comică pentru Copii. Sâmbătă, 29 septembrie, de la orele 11:00 și 17:00 și duminică, 30 septembrie, de la ora 11:00 și 17:00, copiii și adulții vor putea viziona ultimele reprezentații din acest an ale acestui spectacol de excepție.


Tot în weekendul 29-30 septembrie, concertul lecție ,,Viața lui Mozart” revine pe scena Operei Comice pentru Copii. Încă de la premiera sa în anul 2016, ,,Viața lui Mozart” a reprezentat o alegere continuă a bucureștenilor care au dorit să afle despre viața acestui copil minune, pianist de la vârsta de 3 ani și compozitor de la 5 ani. Primele patru reprezentații au loc sâmbătă și duminică de la orele 10:00, respectiv 11:30, în Salonul Mozart. Concertul cuprinde secvențe muzicale semnate de Mozart, prezentate copiilor într-un mod inedit și a depășit 50 de reprezentații până acum. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.


Ultimul weekend la Toamna Jocurilor
Toamna Jocurilor la OCC se apropie de sfârșit. În zilele de 29 și 30 septembrie, cei mici alături de părinții lor se vor putea bucura de ultimul weekend la Toamna Jocurilor în Grădina OCC. Copiii sunt așteptați în număr cât mai mare să descopere toate activitățile special pregătite pentru ei: puzzle-uri, jocuri, pictură, benzi desentate, follow me dance, Aventura Parc, dar și o zonă de relaxare.


Tot la finalul lunii septembrie, copiii sunt invitați să se joace și să descopere secretele din spațiul Escape Room OCC. Aici au la dispoziție două camere decorate în stilul a două dintre cele mai iubite povești ale copilăriei – Harap Alb și Punguța de doi bani – cu o mulțime de indicii ascunse care trebuie descoperite într-o oră. Activitatea este recomandată copiilor cu vârsta de cel puțin 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.


Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează