O producție a spectacolului „Thomas Sawyer” dedicată și persoanelor cu deficiențe de vedere

0

Pe data de 27 februarie, de la ora 19:00, la Sala „Ion Lucian” la Teatrul Excelsior va avea loc o reprezentație specială a producției Thomas Sawyer, dedicată și persoanelor cu deficiențe de vedere.

Evenimentul face parte din programul socio-umanitar „Și noi vedem teatru!”, lansat de Excelsior la sfârșitul anului 2017. Până acum, persoane cu astfel de deficiențe au putut vedea în acest teatru spectacolele „Fluturii sunt liberi” și „Interzis sub 18 ani”.

Thomas Sawyer”, o montare apreciată de public, a avut premiera în octombrie 2015. Spectacolul a fost regizat de Horia Suru (textul reprezentând dramatizarea celebrului roman „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain) și e plin de muzică și culoare, cu actori minunați. Dar surprinde publicul și prin efecte vizuale, numere de magie. E dedicat nu numai copiilor (recomandare 12+), ci tuturor celor cărora le e dor să se joace de-a copilăria.

Prin programul „Și noi vedem teatru!”, Excelsior dedică spectacole din repertoriul său actual adolescenților cu deficiențe de vedere, adaptându-le orizontului de receptare specific acestei defavorizate categorii de public. 

Înainte de reprezentație, acești spectatori parcurg, alături de publicul obișnuit, un traseu asistat, prin intermediul căruia descoperă spațiul de joc, elementele decorului, dar și forme, texturi, detalii definitorii pentru universul întregii montări, cu ajutorul simțului lor tactil și al explicațiilor primite din partea ghizilor. Odată trasată această „hartă mentală”, ei primesc câte o pereche de căști prin intermediul cărora un povestitor le descrie fiecare personaj și fiecare moment al acțiunii, simultan cu desfășurarea scenică a poveștii. Spectacolul devine astfel o călătorie senzorială revelatoare pentru persoanele nevăzătoare, îmbogățindu-le orizontul prin contactul direct cu lumea teatrului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează