NyhTo, expoziția senzorială dedicată întunericului

0

În noaptea de vineri, 11 octombrie 2019, între 20:30 și 08:00, celebrăm întunericul în cadrul expoziției eveniment NyhTo, marca Raluca Irena. Locație: H3, Popa Nan 82.

Conceptul NyhTo are la bază întunericul existent și ignorat, o față a umanității mai puțin privită, însă des resimțită. Nyhto este un eveniment care îmbină moda, arta conceptuală, sculptura, muzica, dansul și alte forme de expresie artistică menite să transmită un mesaj puternic despre dualitate și despre legătură co-dependentă dintre lumină și întuneric.

Vineri, 11 octombrie, în cadrul NyhTo, va fi lansată prima colecție de modă marca Raluca Irena. Creațiile sale sunt realizate exclusiv din resturi de piele și cauciucuri uzate de bicicletă. Paula Dunker și Diana Sar sunt printre modelele care vor purta obiectele vestimentare slow-fashion și machiajul profesional îmbinat cu elemente prostetice realizat de Dana Bordea.

Seara va fi deschisă de experimentele muzicale semnate Nava Spațială, duo specializat în noise-nautics. Leonard Mocanu își va struni pianul în adâncul întunericului, iar Riga Crypto, Mickey Meltdown (Spiral Tribe, UK) și Dr. Gonzo vor explora prin muzica lor întunericul de dans.

De imaginile întunericului vor fi responsabili Noetic, COSMIC (Iulia Constantin), Ara Pelena, Manuel Cojocaru și Sergiu Chihaia. This Tech Hub transformă tehnologia în trăire, iar de scenografie se preocupă Dana Petre.

Întunericul NyhTo este onorat să o primească pe Raluca Nestor Oancea, curatoare invitată.

În întuneric vezi cu greu, însă tot ceea ce simți este mai intens. În întuneric Billie Rose obsedează și ghidează cu sfori printr-un spectacol curajos de bondage.

Viața ne întâmpină cu nesfârșite provocări. Tot ce avem de făcut este să rămânem puternici și flexibili, iar instrumentele ni le găsim în propriul întuneric. Atenție celor atașați de voluptatea nefericirii: NyhTo vă poate face să vă simțiți vii.

Participarea la NyhTo este despre alegeri conștiente.

Salutări din întuneric!

p.s.: vine și Luna. Vvander Viață!

11 octombrie 2019 // NyhTo / o prezentare senzorială de modă susținută de Merlin’s Vitam!n Aqua, Bombay și Sapphire, înscrisă în Noaptea Albă a Galeriilor la nr. 47, promovată de Feeder.ro și C.A.T.C.H.Y.

RSPV: Ioana Tomescu, 0746 01 08 08

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.